D irecția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor contractuale, de execuție, vacante. Sunt opt posturi scoase la concurs de instituție.

Astfel, se caută câte un psiholog, grad practicant, în cadrul Serviciului evaluare inițială, intervenție în regim de urgență, telefonul copilului și violență domestic, psiholog, grad practicant în cadrul Rețelei de case familiale pentru copii cu dizabilități Hunedoara, asistent medical în cadrul Centrului specializat pentru copii cu dizabilități Hunedoara, instructor educație în cadrul Centrului specializat pentru copii cu dizabilități Hunedoara, kinetoterapeut în cadrul Rețelei de case familiale pentru copii cu dezabilități Vulcan –un post vacant cu 1/2 normă, inspector de specialitate (economist), grad II în cadrul Centrului de îngrijire și asistență pentru persoane adulta cu dizabilități nr. 2 Brad – 1 post vacant. Mai sunt scoase la concurs două posturi vacante de educator în cadrul Rețelei de case familiale Orăștie.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt următoarele.
Pentru postul de psiholog, grad practicant, în cadrul Serviciului evaluare inițială, intervenție în regim de urgență, telefonul copilului și violență domestică se solicit studii universitare absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă cu specializarea psihologie; atestat de liberă practică pe treapta de specializare practicant autonom, cu specializarea psihologie clinică; vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului: minimum 1 an.
Pentru postul de psiholog, grad practicant în cadrul Rețelei de case familiale pentru copii cu dizabilități Hunedoara sunt necesare studii universitare absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă cu specializarea psihologie; atestat de liberă practică pe treapta de specializare practicant, cu specializarea psihologie clinică; vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului: minimum 1 an.
Candidații care vor să opteze pentru posturile de educator trebuie să aibă studii universitare absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă; certificat de absolvire program de formare psihopedagogică/certificat de absolvire a DPPD; vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului: minimum 6 luni.
Pentru postul de asistent medical în cadrul Centrului specializat pentru copii cu dizabilități Hunedoara sunt necesare diplomă de școală sanitară postiiceală sau echivalentă sau diplomă de studii postllceale prin echivalare conform H.G. nr. 797/1997 privind echivalarea studiilor absolvenților liceelor sanitare, promoțiile 1976-1994 inclusiv, cu nivelul studiilor postiiceale sanitare – specialitatea medicină generală; certificat de membru eliberat de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România; adeverință tip eliberată de O.A.M.G.M.A.M.R. corrorm Ordinului nr 35/2015 a Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România; vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului: minimum 6 luni.
Pentru postul de instructor educație în cadrul Centrului specializat pentru copii cu dizabilități Hunedoara este nevoie de studii universitare absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă; certificat de absolvire program de formare psihopedagogică/certificat de absolvire a DPPD; vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului: minimum 6 luni.
Pentru postul de kinetoterapeut în cadrul Rețelei de case familiale pentru copii cu dezabilități Vulcan candidații trebuie să facă dovada faptului că au studii universitare absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul fundamental științe sociale CU specializarea psihologie sau psihopedagogie specială; atestat de liberă practică cu specializarea psihologie clinică/psihopedagogie specială; vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului: minimum 1 an.
Pentru postul de inspector de specialitate (economist), grad II în cadrul Centrului de îngrijire și asistență pentru persoane adulta cu dizabilități nr. 2 Brad sunt necesare studii universitare absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul științe economice; vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului: minimum 6 luni.
În data de 13
decembrie 2021 va avea loc proba scrisă, iar data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Monika BACIU