Vor mai fi făcute și alte angajări la Complexul Energetic Valea Jiului. Este nevoie de oameni în mai multe posturi. Și asta, chiar după ultimele angajări care au avut loc în sistem. Complexul Energetic Valea Jiului, cu minele rămase în exploatare și termocentrala Paroșeni, plus stația de salvare, va mai angaja personal.
Vorbim despre peste 300 de locuri de muncă ce sunt necesare în sistem și care vor fi scoase la concurs imediat după aprobarea bugetului, la nivelul companiei.
„În perioada următoare vom mai scoate un număr de posturi. Ele sunt în analiză acum, la nivelul companiei, dintre cele vacante. Iar după ce vom finaliza adoptarea bugetului la nivelul companiei, vom lansa și acele 325 de posturi aprobate de Guvern, prin Memorandumul din luna decembrie 2023, unde practic se prevăd și tipurile de posturi. Avem nevoie de ingineri, subingineri, maiștri, dar și de ortaci, care să susțină cumva efortul de neutralizare a cărbunelui”, a spus Andrei Popa, președintele CA al CEVJ.
Recent, a avut loc o nouă selecție de personal și concurența a fost una mare.
„Am avut o competiție foarte, foarte mare. Ultima dată când am verificat era vorba despre 7-8 persoane pe un loc. A fost vorba de posturi de mineri, dar nu numai. Avem persoane care s-au pensionat, cum sunt lăcătușii, maiștri de extracție, sau pentru diverse utilaje electrice, de care aveam nevoie urgent, că altfel nu mai puteam funcționa”, mai spune Andrei Popa.
Complexul Energetic Valea Jiului a rămas fără mineri și oameni în posturile-cheie, după pensionarea celor care lucrau aici. Așa că Guvernul a aprobat noi angajări, deși societatea este în restrângere, odată cu restrângerea fronturilor de lucru din abatajele ce urmează să fie închise.
Diana Mitrache