A fost o noapte în rugãciune pentru credinciosii din toatã Valea Jiului, care au vrut sã ajungã, luni searã, la cea mai nouã bisericã din Petrila.

Lor li se va alãtura una dintre cele mai ilustre fete bisericesti din Europa, iar împreunã se vor ruga si vor asculta psalmi în Biserica Sfintii Petru si Pavel din Cartierul 8 Martie. Este un eveniment unic, rar întâlnit în lumea ecumenicã a zonei noastre si pãrintele Adrian Boantã, preotul paroh spune cã asteaptã cât mai multi credinciosi sã li se alãture preotilor din soborul care va sãvârsi vecernia.

„Putem sta împreunã în rugãciune. Preotii de pe raza orasului ne-am unit în aceastã searã, în cea mai nouã bisericã a orasului, în rugãciune, pentru cã începând cu ora 9,00 pânã spre ora 2 marti dimineata, este sãrbãtoarea Maicii Domnului, Podromita, iconoa nefãcutã de mânã omeneascã din Sfântul Munte. Anul acesta se împlinesc 153 de ani de când a fost ea pictatã în mod miraculos”, a spus Adrian Boantã, preot paroh al Bisericii Sfântul Petru si Pavel.

La Petrila a ajuns doar o copie a acestei icoane, dar credinciosii au putut sã vinã, sã se roage si sã îl asculte pe Înaltpreasfintia Sa Iosif, Mitropolititul Europei de Vest si Centrale, originar din Franta, care a stat pe tot parcursul noptii la rugãciune, în Petrila.

„Foarte rar aducem oameni de calitate, cu o culturã vastã. Dupã rugãciune, va tine si o cuvântare în fata oamenilor si îi asteptãm pe toti cu drag sã ne fie alãturi”, a mai adãugat preotul Adrian Boantã. Icoana Maicii Domnului Prodromita cunoscutã mai mult sub numele de Icoana Nefãcutã de mânã omeneascã este cea mai importantã icoanã a comunitãtii românesti de la Muntele Athos, despre care se considerã a fi fãcãtoare de minuni. Icoana este gãzduitã la schitul românesc si, datoritã faimei ei, atrage anual zeci de mii de pelerini si turisti din toatã lumea. Faima deosebitã si-a cãpãtat-o datoritã faptului cã, se crede, chipul Fecioarei Maria nu a fost zugrãvit de o mâna pãmânteascã, ci de penelul unui înger,conform vointei lui Dumnezeu. O copie a acestei minuni se aflã la Petrila pentru noaptea de vecernie ce va tine pânã spre ora 2 marti dimineatã.

Diana Mitrache