Abia am trecut peste zilele caniculare, când temperaturile au urcat la peste 28 C si ne-am trezit în plinã iarnã. La munte, în Valea Jiului a nins, iar câtiva soferi au avut nevoie de ajutor, dupã ce s-au înzepezit pe soseaua Transalpina.
Salvamontistii din Parâng spun cã duminicã noaptea a nins si la cote mai joase, iar sus la munte e zãpadã mai mare. Asta, dupã ce în munte s-a fãcut plajã si turistii au urcat echipati de varã. Acum toti sunt sfãtuiti sã evite muntele, unde fenomenele meteo sunt imprevizibile. „A nins pânã azi dimineatã (n.r. luni, 27 mai) si acum la 1.500 de metri altitudine, în Parâng este zãpadã de 2 cm. O va topi soarele care sperãm sã rãsarã, iar la cote mai înalte de 1.800 de metri zãpada depãseste 10 cm.
A revenit iarna, iar noi îi sfãtuim pe cei ce vor sã urce la munte sã evite acum drumetiile, pentru cã vremea se schimbã foarte usor si e contraindicat”, a declarat seful statiei Salvamont din Parâng, Dumitru Bârlida.
Ninsoarea le-a creat probleme tuturor celor care s-au încumentat în week-end sã urce la munte, ori celor care au tranzitat soselele aflate la altitudine.
Trei turisti polonezi au fost salvati duminicã de pe Transalpina de jandarmii montani, dupã ce au rãmas înzãpeziti cu motocicletele în Pasul Urdele.
Potrivit jandarmilor, polonezii sunt din Varsovia si tranzitau Transalpina dinspre Petrosani spre Novaci.
Diana Mitrache