Așa au considerat din hunedoreni angajați cu ziua la muncă de un gospodar din zona Bradului. Cei doi s-au întors pe timpul nopții la casa gospodarului și l-au furat.

” La data de 20.04.2024 organele de poliție au fost sesizate prin intermediul SNUAU 112 de către persoana vătămată cu privire la faptul că, în cursul nopții de 19/20.04.2024, persoane necunoscute au sustras dintr-o anexă gospodărească a locuinței sale situate o motocoasă. În temeiul sesizării polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar în urma verificărilor au constatat că fapta sesizată se confirmă. În urma investigațiilor desfășurate în cauză au fost identificat bunul sustras în posesia inculpaţilor, la domiciliul comun al acestora din cătunul Dealul Fetii. Partea vătămată a declarat faptul că, cei doi inculpaţi au ajutat-o la treburiel gospodăreşti în data de 19.04.2024, între aceştia iscându-se o discuţie în contradictoriu pe motiv că cei din urmă au fost nemulţumiţi de suma de bani primită în contravaloarea muncii lor. În declarația sa, persoana vătămată a declarat printre altele că, ulterior primei sesizări a constatat lipsa din aceeași anexă unde se afla motocoasa și a unui furtun de aproximativ 100 de metri lungime. Și acest furtun a fost găsit în posesia suspecților și de asemenea a fost restituit persoanei vătămate”, se reține din dosarul ajuns la Judecătoria Brad. Cei doi zilieri acuzați de furt au uzat de dreptul de a nu face declarații, dar acest lucru nu i-a scăpat de dosarul în care sunt acuzați și judecați acum de furt calificat.