Nedeia Sânzienelor are loc în Straja

Nedeia Sânzienelor are loc în Straja. O nouă ediție a evenimentului va avea loc, joi, 24 iunie, în stațiunea montană Straja. În staţiunea Straja are loc, în fiecare an, la data de 24 iunie, Nedeia Sânzienelor, sărbătoare legată de cultul recoltei, al vegetaţiei şi al fecundităţii. Se organizează astfel o nedeie câmpenească, una dintre cele mai frumoase datini păstrate, în mod autentic, în această zonă a ţării.
Pe timpuri, localnicii din cătunele de munte ale Văii Jiului îşi dădeau întâlnire pe coama muntelui cu fraţii lor din Gorj. La ora 10:00, la schitul din Straja va avea loc slujba religioasă, iar la ora 12:15 este programat a avea loc concursul de cai, urmând ca mai apoi Orchestra Codruț alături de Puiu Codreanu, Niculina Stoican, Ovidiu Peica și Aida Busuioc să îi încânte pe participanții la eveniment.
Participanții sunt rugați să îmbrace costumele populare sau ia. Atracţia sărbătorii o reprezintă concursul de cai, în cadrul căruia călăreţii trebuie să poarte, în mod obligatoriu, straie populare româneşti autentice, specifice zonei din care provine. Conform unei tradiţii de sute de ani, flăcăii din cătunele de munte, proprietari de turme de oi, se întrec pe un traseu greoi, în munţi, călare pe cei mai de seamă armăsari, marea lor majoritate făcând faţă cu brio provocărilor impuse de traseu.

Monika BACIU

Advertisements