Peștera Bolii rămâne locul pe care turiștii, dar și localnicii îl vizitează, chiar și acum, în pandemie. Sunt făcute toate amenajările, ba chiar unele în plus, iar cei care se ocupă de turiști spun că doar concertele de Crăciun lipsesc în acest an.
Colindele din peșteră, cu grupuri religioase, nu se vor ține în acest an la Peștera Bolii, iar locul poate fi vizitat, cu respectarea tuturor normelor de distanțare impuse de pandemie. Dar acum, parcă mai mult ca oricând, ne putem întoarce în peșteră, locul din care omenirea a plecat cândva și acolo, la intrarea în Petroșani, dinspre Bănița, sub munte, ne așteaptă o serie de surprize foarte plăcute.
„Noi așteptăm să vină lumea și încercăm să limităm accesul, ca să ne încadrăm în aceste norme care sunt, pentru că nu dorim să avem neplăceri și nici oameni să nu se îmbolnăvească”, a spus Imre Szuhanek, custodele peșterii.
Peștera este luminată și acum a prins o altă viață, cu stalactite și stalacmite, care dau o și mai interesantă culoare lumii de sub pământ.
Dar acolo sunt și două locuri destinate istoriei noastre.
„Peștera poate fi vizitată, mai puțin ultimul pod. Să sperăm că trecem și peste pandemie și, din primăvară vom avea mult mai mulți vizitatori. Este interesant că vine lumea din Hațeg, Craiova, Dolj, Timișoara. Acum am mai făcut și ceva mai deosebit și tot ce a fost la Muzeul Mineritului cu Brâncuși, am transferat la peșteră, iar acolo este un punct e informare. Mai mult, am făcut și o expoziție cu imgini din Primul Război Mondial, în zona Peșterii Bolii și mă refer în zona Defileul Jiului, iar cei care vin sunt încântați de ce găsesc aici”, a mai spus Szuhanek.
An de an, la Peștera Bolii veneau trupe de colindători, grupuri religioase din țară și strîinătate, să cânte în acustica Peșterii Bolii. Anul acesta este absolut interzis acest lucru, dar peștera rămâne deschisă grupurile mici de vizitatori, care vor să vdă, în culori minunate, un loc plin de mistere.
Diana Mitrache
Sursa foto Imre Szuhanek Facebook