Ministerul Transporturilor a organizat o dezbatere publică privind proiectul de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul transportului feroviar, reorganizarea Muzeului Căilor Ferate, prin divizarea parțială a Centrului Național de Calificare și Instruire Feroviară – CENAFER și reglementarea regimului de compensare a operatorilor de transport feroviar de călători implicați în acțiunile stabilite de task-force-ul pentru gestionarea situației generate de conflictul armat din Ucraina.

S-a discutat și despre înființarea unui muzeu al Căilor Ferate, iar la discuții au luat parte și reprezentanții ai ADTI Valea Jiului, urbanlab.vj și Planeta Petrila, care au luat cuvântul pentru a susține organizarea unui punct muzeal (filială) la Petroșani.
”Acesta ar fi înființat pe amplasamentul Depoului și a Castelul De Apă Petroșani, aducând locomotive, vagoane și echipamente de patrimoniu și organizând activitatea de restaurare a acestora.
Astfel se pot genera noi locuri de muncă, patrimoniul construit ar fi salvat și o activitate care lipsește în România ar putea primi ștampila Școlii de la Petroșani”, arată cei prezenți la dezbatere.
”În ultima perioadă, activitatea feroviară trece printr-un proces de reformă de foarte bun augur, facilitat de implicarea ARF – Autoritatea pentru Reformă Feroviară în elaborare de legi și alte acte normative. În acest context a fost organizată o dezbatere publică pe tema unui proiect de OUG pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul transportului feroviar, inclusiv reorganizarea Muzeului Căilor Ferate.
În acest sens, ne bucurăm și de susținerea colegilor din Dej și Iași, interesați să susțină aceleași aspecte legate de protejarea patrimoniului feroviar. Este încurajator că sugestiile de mai sus au fost apreciate ca pozitive de inițiatori și așteptăm să le regăsim în forma actualizată a proiectului de OUG. Astfel, vom putea spera ca proiecte precum 2 linii să se permanentizeze și să întregim, împreună cu ansamblul Mina Petrila, nucleul de patrimoniu feroviar-minier din zona de acces spre Valea Jiului”, mai notează
cei de la Urbanlabvj.
Monika BACIU