L a sfârșitul acestei săptămâni municipiul Vulcan va fi polul distracției din Valea Jiului. Aici sunt programate o serie de evenimente culturale și sportive. Astfel, dacă Cinematograful Luceafărul va găzdui un concert extraordinar dedicat mamei unde veți regăsi Grupul GLASURI DE ARGINT condus de prof. Ileana Berchi, invitați Claudia Șponor și Anca Baltag, precum și expoziții de artă plastică, metaloplastie ori mărțișoare, în Pasul Vâlcan iubitorii muntelui vor avea parte de o întrecere de schi alpin și snowboard, dar și de muzică bună și multă distracție. Pe larg în randurile de mai jos

Distracție, zăpadă și voie bună, la Cupa Pasul Vâlcan
Sâmbătă, la prânz, stațiunea Pasul Vâlcan va fi gazda unui nou concurs pe zăpadă. Tunurile funcționează noaptea, pentru a amenaja perfect pârtia, iar cei care vor să se întreacă la schi sau snowboard sunt așteptați de la ora 11,00. Iar pentru ca la eveniment să poată participa cât mai mulți iubitori ai muntelui, autoritățile locale au anunțat că accesul cu telegondola la fi gratuită

Cupa Pasul Vâlcan este o competiție ce vrea să promoveze și această stațiune de munte din Valea Jiului, iar telegondola va funcționa gratuit pe toată durata zilei de sâmbătă. Va fi distracție, zăpadă, voie-bună, ceai fierbinte și vin fiert, pentru toți participanții.
„Sâmbătă, în pasul Vâlcan, avem un eveniment mult așteptat de cei de aici, cupa de schi, o cupă pe care noi, Primăria Municipiului Vulcan, o organizăm în fiecare an, în parteneiat cu Comexim R, Crucea Roșie și Asociația cabanielor din Pasul Vâlcan, cu sprijinul Salvamont și al Jandarmeriei montane. De la ora 9,00 încep înscrierile, care se vor face la Apres Schi, iar concursul sperăm să înceapă la ora 11.00”, a precizat Cristian Merișanu,
primarul municipiului Vulcan.
Concursul se desfășoară pe categorii de vârste, fete și băieți și pentru schiori sau snowboarderi. La schi alpin vor fi 9 categorii de vârstă ( fete – 9 categorii de vârstă; băieți – 9 categorii de vârstă): 4-6 ani; 7-10 ani; 11-13 ani; 14-17 ani; 18-30 ani; 31-40 ani;
41-50 ani; 51-60 ani; peste 60 ani.
La snowboard vor fi 5 categorii de vârstă (la fel, fete și băieți) : 5-10 ani; 11-14 ani; 15-17 ani; 18-20 ani; peste 20 ani.
„Vom avea categorii de la vârste foarte mici, 4-6 ani, iar ultima va fi cea peste 60 de ani. În fiecare an am avut copii înscriși și la categoriile mici și la cele de veterani, pensionari peste 60 ani. Iar noi ne bucurăm că oamenii așteaptă acest eveniment din Pasul Vâlcan. Asigurăm telegondola gartuit și acolo va fi și muzică, voie bună. Toți participanții primesc cupe, medalii, iar copii dulciuri din partea organizatorilor. De aceea mizăm pe o participare numeroasă”, mai spune primarul.
10.000 de lei a alocat Consiliul Local pentru acest concurs și primarul spune că majoritatea consilierilor a fost de părere că această ediție să îi fie dedicată unuia dintre profesorii de istorie cunoscut de toată lumea în municipiul Vulcan.
„Acum am avut o solicitare de la un consilier să dedicăm această cupă profesorului de istorie, care era un mare iubitor de sport, Francisc Czimbalmoș, care era profesor de istorie, aici la Vulcan. A plecat de lângă noi și atunci consilierii au fost de acord. Următoarele ediții, poate, le vom dedica și altor personalități. Noi am intitulat întrecerea Cupa Pasul Vâlcan”, a conchis Cristian Merișanu.
La întrecere sunt anunțați sportivi din toată Valea Jiului, dar și din afară, din alte localități ale județului. Întrecerea începe sâmbătă, de la ora 11,00.

Glasuri de argint, pentru mama – spectacol la Vulcan
Un spectacol dedicat femeilor are loc sâmbătă, în municipiul Vulcan. La cinematograful din localitate vor fi expoziții și femeile vor fi așteptate cu muzică, voci de copii și flori.

Un concert extraordinar este programat la Vulcan, organizatori fiind Ileana Berchi și primăria din localitate. Vin să cânte copii și oameni mari, iar cei de la primărie spun că așteaptă mamele și femeile, în general, la un concert dedicat lor.
„Am încercat să organizăm un eveniment care să cuprindă această perioadă dedicată femeilor, de la începutul lunii martie. Sâmbătă, de la ora 15,00, la Cinematograful Luceafărul, va fi un spectacol dedicat femeilor din Vulcan și nu numai. Este realizat în colaborare cu doamna profesor Ileana Berchi și Clubul Copiilor Valea Jiului”, a declarat Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.
În holul cinematografului va fi o expoziție de artă plastică, metaloplastie și mărțișoare realizate de copiii de la club.
Invitați, la această după amiază muzicală vor fi Claudia Șponor și Anca Baltag.
Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Local al municipiului Vulcan, Primăria Municipiulșui Vulcan și Clubul Copiilor Valea Jiului Petroșani-Vulcan, activitatea fiind derulată în cadrul proiectului educativ județean “ Învățând pe alții, învățăm și noi”.
Spectacolul va fi prezentat de cunoscutul jurnalist și om de televiziune Tiberiu Vințan.
Diana Mitrache

foto Vulcan : Marinica Hening