Timp de câteva ore municipiul Petrosani s-a transformat într-o lume de basm. Zâmbete, veselie, inocentã si multã culoare. Aceste au fost ingredientele zilei de 1 iunie, la Petrosani.
La fel ca în fiecare an, municipalitatea de la Petrosani a organizat parada costumelor de carnaval. Sute de copii au defilat pe artera principalã a municipiului Petrosani, costumati în cele mai frumoase tinute.
“Sunt o printesã. Mami îmi spune cã sunt printesã si de aia m-am îmbrãcat asa”, ne spune Denisa. Altii au ales personaje mai fioroase, dar ne spun cã sub mascã se aflã personaje cu suflet cald.
“Sunt costumat în monstru, eu nu sunt rãu, sunt chiar un copil cuminte”, spune Rares, un bãietel care considerã cã este cuminte. Nu au lipsit nici personajele de poveste. Feti frumosi, zâne bune, printese, Ilene Cosânzene, cu totii au defilat pe strãzile din Petrosani.
“E Ziua Internationalã a Copiilor, e sãrbãtoarea lor, dar nu numai a lor, ci si a pãrintilor, a bunicilor si a domnisoarelor si doamnelor educatoare care duc greul cu acesti micuti care sunt foarte nãzdrãvani. Am avut si padara cãteilor, sunt si cei de la Parco Cavalli cu cãlutii pentru cei care doresc sã cãlãreascã sau sã vadã un cal”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani. Din postura de tatã, primarul municipiului Petrosani are un singur gând pentru copiii sãi si nu numai. “Eu mã gândesc doar sã creascã mari, frumosi si sãnãtosi si sã îi bucure pe pãrintii lor, pe bunicii lor si pe cei dragi”, a mai spus sursa citatã.Evenimentul a fost inedit prin faptul cã în acest an, copiii au putut sã vinã si cu cãteii lor. A fost organizatã o paradã dedicatã patrupedelor. “Eu am venit cu cãtelul. E un bichon de câteva luni”, spune Maria, stãpâna unui frumos cãtel. Copilãria este una dintre cele mai frumoase etape ale vietii. Lipsitã de griji si cu veselia copilãreascã, cei mici trãiesc la intensitate maximã momentele acestei etape.
Feti frumosi, zâne bune, care alegorice si personaje de poveste. O lume desprinsã
din povesti a invadat strãzile municipiului Petrosani, de 1 iunie, când copiii au participat la parada costumelor de carnaval.
Monika BACIU