C ompania Națională de Investiții a atribuit un contract de peste 5 milioane de lei pentru ”Proiectare, execuţie lucrări şi asistenţa tehnică din partea proiectantului pentru obiectivul de investiţii Construcţii de baze sportive proiect tip 1 – V2, încălzire cu gaz: “Construire bază sportivă TIP 1, Str. Tineretului, nr. 43, municipiul Lupeni, judeţul Hunedoara””. 5.184.403 de lei este valoarea contractului, care a fost atribuit societăților TPS ENGINEERING & ASOCIAŢII, CONCRETE & DESIGN SOLUTIONS SRL, CONSTRUCTIM S.A. și Adru Solution S.R.L.
Amplasamentul vizat pentru realizarea acestui obiectiv de investiţii este identificat de către Ministerul Tineretului şi Sportului şi Federaţia Romană de Fotbal a căror conlucrare va avea drept consecinţă posibilitatea punerii la dispoziţia Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a tuturor informaţiilor aferente terenurilor. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice va realiza aceste obiective prin Compania Naţională de Investiţii, în limita fondurilor aprobate cu această destinaţie şi numai în condiţiile asigurării de către beneficiari a unor amplasamente care să corespundă rigorilor impuse de normele legale în materie de eligibilitate cât şi prevederilor OUG 25/2001 care reglementează activitatea CNI SA. Activitatea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în ceea ce priveşte promovarea acestor obiective prin CNI-SA este condiţionată exclusiv de setul de date/informaţii/documentaţii pe care celelalte organe ale administraţiei publice implicate se angajează să le pună la dispoziţie.
După finalizarea proiectului, costurile pentru întreţinerea şi funcţionarea în parametrii optimi vor fi suportate din surse proprii de către UAT Lupeni.
Bază sportivă va cuprinde teren pentru fotbal, teren multifuncţional pentru handbal, baschet, volei şi tenis, clădire pentru vestiare, cabina de poartă, parcare, alei pietonale și spaţii verzi.
”Terenul pentru fotbal are dimensiunile suprafeţei utile de evoluţie 75,50 x 117,00m şi cele ale suprafeţei utile de joc 68,00 x 105,00m. Zona de protecţie perimetrală are lăţimea de 3,00m pe laturile lungi şi 6,00m pe laturile scurte. Marcajele terenului sunt conforme cu cerinţele Regulamentului de organizare aactivităţii fotbalistice din 2018 al Federaţiei Romane de Fotbal. Terenul poate fi marcat şi pentru 2 terenuri de mini-fotbal, suprafeţele vor fi 40,00 x 60,00m. Suprafaţa de joc va fi dintr-un covor de gazon artificial, pe straturi de balast şi piatra compactate. Suprafaţa de joc va avea pante de 0,5% către laturile lungi; drenarea apelor pluviale va fi asigurată prin stratul suport. Pe una din laturile lungi se vor amplasa 2 bănci de câte 14 scaune pentru rezerve şi antrenori. Pe latura lungă opusă se vor amplasa gradene pentru 500 de spectatori. Adiacent gradenelor vor exista locuri pentru 20 de persoane cu dizabilităţi locomotorii. Tabela de marcaj şi cel puţin 5 catarge pentru drapele se vor amplasa pe latura scurtă opusă clădirii pentru vestiare. Va exista o instalaţie pentru iluminat nocturn. Suprafaţa de joc va fi delimitata cu o împrejmuire din stâlpi metalici şi plasa bordurata cu înălţimea de 1,50m pe laturile lungi şi cu un gard de protecţie din stâlpi metalici şi plasa textile cu înălţimea de 6,00m pe laturile scurte. Accesul sportivilor se va face printr-o poartă metalică dinspre clădirea pentru vestiare; accesul spectatorilor se va face printr-o poartă metalică dinspre parcare”, mai arată documentul.
Monika BACIU