Spitalul municipal Lupeni a fost desemnat drept spital suport pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19.
În spitale de suport sunt tratate cazuri pozitive la COVID 19 care necesită îngrijiri medicale şi pentru alte patologii. Într-o primă etapă, spitalele de suport desemnate reprezintă unităţi sanitare fără importanţă de urgenţă, care pot asigura asistenţa medicală pentru celelalte urgente medico- chirurgicale. Au fost incluse în reţeaua de spitale de suport, unităţi municipale/orăşeneşti şi spitale din alte judeţe preponderent cele cu secţii de Boli Infecţioase, precum şi spitalele din alte reţele, decât ale Ministerului Sănătăţii (Ministerul Transporturilor, Ministerul Apărării Naţionale, unităţi sanitare private).
În plus, autorităţile locale vor asigura şi cazare cadrelor medicale de la spital.
Potrivit ordonanţei militare nr. 4, ministerele cu reţea sanitară proprie şi autorităţile administraţiei publice locale care au în subordine sau în coordonare unităţi sanitare vor asigura la cerere spaţii hoteliere destinate repausului între ture sau gărzi personalului din sistemul public sanitar, în vederea prevenirii răspândirii virusului COVID-19 în rândul cadrelor medicale sau al familiilor acestora.”Spitalul are o echipă foarte bine închegată. Suntem mobilizaţi şi niciun doctor nu va da înapoi şi sunt sigur că vom face faţă cu bine acestei provocări pe care o avem. Noi am cumpărat acele combinezoane, măşti şi mănuşi care ne vor ajunge pentru o săptămână, dar am solicitat să ne mai fie aduse şi altele. Este de datoria noastră să asigurăm toate aceste lucruri pentru ca personalul să fie protejat şi să nu se ajungă în cazul în care să se îmbolnăvească un spital întreg. Mai avem nevoie de multe dotări în ceea ce priveşte aparatura dar încercăm pe cât posibil să sprijinim pe cât putem spitalul, mai mult decât atât am solicitat sprijin şi Prefectii să ne ajute în achiziţia de echipamente de protecţie. Vom da dovadă de faptul că echipa pe care o avem la Lupeni este una foarte bună care va face faţă oricărei provocări”, a declarat Lucian Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni.
10 paturi sunt disponibile pe secţia de terapie intensivă a Spitalului municipal din Lupeni. Totodată de două aparate de ventilaţie mecanică dispune unitatea medical.
”Pe secţia de ATI avem 10 paturi iar în spital în total avem 150 de paturi, aparate de ventilaţie mecanică avem două dar dacă va fi nevoie vom mai putea lua din altă parte. În momentul de faţă secţia de ATI de la noi este una la standarde europene. În momentul de faţă sănătatea cetăţeanului este pe primul loc şi tot ceea ce facem noi este pentru locuitorii municipiului Lupeni. Pentru acele teste COVID suntem în tratative pentru că în momentul de faţă ele se pot face doar în câteva locuri din ţară. Eu i-aş ruga pe cei de la DSP să aibă o comunicare mult mai bună şi mai pe înţelesul oamenilor pentru că sunt foarte multe persoane care se întorc din străinătate şi nimeni nu le răspunde la telefon. Am făcut un plan cadru cu câteva societăţi din Straja, noi avem obligaţia prin Ordonanţele de Urgenţă să oferim doctorilor care ne solicită cazare, masă şi transport până la locul în care vor fi cazaţi. până în acest moment nu am primit nicio solicitare dar nu ca şi primărie suntem pregătiţi să intervenim”, a declarat Lucian Resmeriţă primarul municipiului Lupeni.
Toate unităţile sanitare din sistemul public şi privat au obligaţia asigurării acordării îngrijirilor medicale tuturor pacienţilor, în concordanţă cu prevederile planului de măsuri aprobat. Refuzul asigurării acordării îngrijirilor medicale conform atribuţiilor specifice se sancţionează conform prevederilor legale. Ordinul ministerului Sănătăţii este publicat în Monitorul Oficial 263/31.03.2020. Acesta a fost adus la cunoştinţa managerilor unităţilor sanitare şi a direcţiilor de sănătate publică într-o videoconferinţă condusă de ministrul Sănătăţii.
Cosmin BACIU