T ot mai multe persoane aleg să se mute la Lupeni. Autoritățile locale notează că numărul locuitorilor a crescut în ultimii 10 ani.
”Municipiul Lupeni a înregistrat o tendință de creștere a populației în intervalul de timp calculat de la data ultimului recensământ al populației și locuințelor (2011) până în anul 2021, de la 23.390 locuitori până la 25.375 locuitori, creștere cu 8,49% pusă pe fondul dezvoltării localității și creșterii nivelului de trai al locuitorilor. Cu toate acestea, Municipiul Lupeni este în continuare o comunitate puternic afectată de transformările industriale care au avut loc după Revoluția din 1989, trecând printr-un amplu proces de restructurare economică, în urma căruia pe raza localității au apărut comunități marginalizate”, notează administrația locală de la Lupeni.
Sunt mai multe comunități marginalizate în Lupeni. ”Astfel, una dintre principalele comunități marginalizate din Municipiul este amplasată în cartierele Tineretului, Viitorului, Ștefan, Bărbăteni, Revoluției și Zona „Colonia LIDL” din cartier Braia. Comunitatea vizată vizata este formată din 960 persoane, din care 381 de etnie romă”, mai notează administrația locală.
Zonele sunt identificate ca fiind marginalizate și în Atlasul Zonelor Urbane Marginalizate, 38,15% din populația zonei fiind încadrată în risc de sărăcie și excluziune socială.
Atlasul Zonelor Urban Marginalizate cuantifică următorii parametri la nivelul Municipiului Lupeni: populație în zone dezavantajate pe locuire 2,64% (617 persoane), populație în zone dezavantajate pe ocupare 23,02% (5.384 persoane), populație în zone dezavantajate pe capital uman 17,43% (4.077 persoane), populație în zone marginalizate 16,06% (3.756 persoane), populație în zone cu instituții sau sub 50 de locuitori 0,92% (22 persoane).
Monika BACIU
Foto Facebook Dan Gavrilă