Municipiul Lupeni dispune de o singură clădire de patrimoniu, reprezentată de: Biserica „Pogorârea Duhului Sfânt”, din cartierul Bărbăteni al Municipiului Lupeni, ce a fost ridicată între anii 1792 și 1799.
Edificiul, de plan dreptunghiular cu absida ușor decroșată, poligonală cu patru laturi (prezintă particularitatea arhaică a îmbinării bârnelor în ax), conservă, la interior, panouri din vechea pictură, realizată, în 1851, de zugravul Ioan Opriș din Orăștie. Deasupra pronaosului se înalță un turn-clopotniță scund, cu foișor deschis și coif piramidal. O singură intrare, practicată pe latura vestică, asigură accesul în sfântul lăcaș. La acoperiș s-a folosit integral șița.
Din pricina degradării bârnelor, în anul 1880, în timpul păstoririi preotului unit Ioan Todoran, biserica a fost rectitorită. Lăcașul, renovat în 2008, a fost inclus pe lista monumentelor istorice, cod LMI HD-II-m-B-03362.
Înaintașa acestuia, arsă de turci în 1788, nu figurează nici în tabelele conscripțiilor
secolului al XVIII-lea și nici pe harta iosefină a Transilvaniei(1769-1733).
Monika BACIU