Moțiunea simplă depusă de AUR, POT și SOS împotriva ministrului Energiei, Sebastian Burduja, a fost respinsă în Senatul României. Printre cei care au votat împotriva acestui demers s-a numărat și senatorul Călin Petru Marian, care consideră că moțiunea nu a avut un fundament real, ci a reprezentat doar un joc politic.
„Am votat, în Senatul României, împotriva moțiunii simple depuse de AUR, POT și SOS împotriva ministrului Energiei, Sebastian Burduja. Consider că această moțiune nu a fost decât un exercițiu politic lipsit de substanță față de un ministru care și-a demonstrat competența și capacitatea de a gestiona acest sector strategic pentru țara noastră”, a declarat senatorul.

Călin Petru Marian a evidențiat performanțele ministrului Burduja, care a reușit să aducă stabilitate în domeniul ener-giei, să promoveze investiții esențiale și să ofere soluții concrete pentru dezvoltarea acestui sector, inclusiv în județul Hunedoara.
„Sebastian Burduja este unul dintre cei mai performanți miniștri ai Energiei pe care i-a avut România. Într-o perioadă plină de provocări economice și geopolitice, România are nevoie de oameni competenți la conducerea ministerelor, așa cum este ministrul Burduja, nu de jocuri politice sterile care nu aduc nimic bun pentru cetățeni”, a mai adăugat senatorul.