Au fost subiecte usoare si multi dintre absolventii de liceu au iesit foarte încântati de la primul examen al maturitãtii. Absolventii de clasa a XII-a au sustinut, începând de luni, probele scrise la bacalaureat 2017, prima fiind cea la românã. La profilul real, la subiectele la românã la BAC 2017 elevii au primit o poezie de Adrian Maniu si cerinte dintr-o operã de Slavici sau Rebreanu. La uman, subiectele la românã au fost din „Morometii” lui Marin Preda si o poezie scrisã de Ion Voinea.
„A fost usor. Am avut de ales între Liviu Rebreanu sau Ioan Slavici. Am ales „Ion”. Numai pe asta am învãtat-o. Am avut foarte mare noroc, dar si emotii. A fost usor. Subiectul I si II le-am terminat în prima jumãtate de orã. Sper la un 8 sau un 9”, a spus un absolvent de la profilul real din Petrosani.
„A fost surprinzãtor. Mã asteptam sã pice genul dramatic sau liric. A picat epic, Morometii, la profilul uman. Cred cã m-am descurcat cât de bine am putut”, a spus un alt absolvent, la iesirea din sala de examen.
„A fost foarte usor. Mai usor decât mã asteptam eu sã fie. Sper sã iau notã mare. Am mizat pe Ghitã (n.r Moara cu Noroc de Ioan Slavici). Mi se par mult mai usoare nuvelele, decât romanele”, a relatat o altã absolventã.La proba de limba si literatura maternã sunt înscrisi 6.300 de candidati din toatã tara. Bacalaureatul continuã în aceastã sãptãmânã Marti, 27 iunie, se va desfãsura proba la Limba si literatura maternã, iar miercuri, 28 iunie, va avea loc proba obligatorie a profilului. Ultima probã scrisã din aceastã sesiune, proba la alegere a profilului si specializãrii este programatã vineri, 30 iunie.
Diana Mitrache