În această perioadă, datorită iernii prelungite, în Parcul Național Retezat se continuă efectuarea monitorizarii la urme în zapadă pentru carnivorele mari și alte specii importante.
Rangerul este persoana care se ocupă, în principal, de asigurarea conservării, protejării și cartării patrimoniului natural situat în ariile naturale protejate din Retezat.
”Rangerul desfășoară activități de ghidaj și supraveghează activitățiile turistice, realizează intervenții și amenajări necesare activității de turism în ariile protejate din Retezat. Rangerul colaborează cu localnicii din zonă, cu cercetători, fomațiuni salvamont și salvaspeo, jandarmeria montană, operatori turistici. De asemenea, organizarea unor activități educative în centrele de vizitare sau pe teren reprezintă componente obligatorii ale activității rangerilor. Misiunea Administrației Parcului Naţional Retezat este de a gestiona și conserva Parcul Naţional Retezat ca un loc unde natura să-şi urmeze cursul firesc, ale cărui valori să fie recunoscute de publicul larg, localnici şi oameni de ştiinţă, unde turiştii responsabili sunt bineveniţi, iar utilizarea durabilă a resurselor naturale este reglementată”, arată Administrația Parcului Național Retezat.
În zona protejată se pot vedea cu ușurință pe stratul de zăpadă urmele animalelor care ”locuiesc” în Parcul Național Retezat.
Monika BACIU