Momârlanii au petrecut în jurul bisericii vechi, din lemn, de la Sălătruc. A fost nedeie, cea care este marcată în numele hramului Sfântul Gheorghe, în Duminica Tomii, aici, în cătunul de la poalele Parângului.
De când se știu, oamenii de pe Sălătruc, satul de crescători de ori de la ieșirea spre Defileul Jiului, vin la Biserica Sfântul Gheorghe și petrec. E ziua ce o dedică hramului, în Duminica Tomii. Pun oalele pe pirostrii, iar bărbații fac mâncarea tradițională. Păsat cu brânză, varză călită și tocană de berbec. Bucătarii sunt mereu bărbați pricepuți, care știu cum să pregătească totul și au moștenit asta de la înaintașii lor. Nea` Petre, unul dintre localnicii ce are casa în apropierea acestei biserici, ne spune cum face el. „La Paștele mici, în Duminica Tomii, la noi, e nedeie. Pomana se face pentru Sfântul Gheorghe, că așa am făcut noi. Că Sfântul Gheorghe cade în Postul Paștelui, de multe ori. Eu pregătesc aici mâncarea: felul I – varză, ca de obicei, felul II – cioba de oaie și felul III- păsatul tradițional”, a spus nea` Petre.
Dar totul, după slujba de la biserică și după ce preoții binecuvânteaă masa. „Momârlanii din Sălătruc organizează această nedeie deosebită, în cinstea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, hramul acestei biserici, datorită faptului că, de cele mai multe ori, Sfântul Gheorghe cade în Sfântul și Marele Post”, a spus Andrei Mischie, preot care slujește la această biserică.
„Este ziua nedeii. Defapt, toate nedeile sunt legate de hramul bisericilor. Numai că aici, este o particularitate. Pentru că Sfântul Gherghe cădea adesea în post, ei nu puteau să facă aici nedeie în post. Acum, predecesorul nostru, părintele Octavian Pătrașcu s-a înțeles cu oamenii și când a căzut, într-un an, Sfântul Gheorghe, în Duminica Tomii, au decis să facă nedeia biseriic. Au zis atunci că o vor face la Duminica Tomii, deși hramul e Sfântul Gheorghe”, a completat și Nicolae Tănase, preotul ce vine de la Biserica Sfânta Varvara, special pentru această slujbă.
Așa că momârlanii, dar și localnicii au umplut cimitirul și s-au așezat la masă. Este momentul din an când întreaga comunitate ne transmite mai departe tradițiile populare. Și, de la mic la marem, toți caută să fie alături de ei. „E o tradiție bătrânească pe care noi o menținem. E nedeie și asta noi o moștenim din bătrâni și nu ne lăsăm”, a spus unul dintre cei veniți la nedeie, în straie populare.
„În tot anul, de mic copil, vin la nedeie”, a completat un alt localnic.
„Eu am pomenit-o de când sunt eu. În fiecare an se ține. A fost o vreme când o țineam a doua zi de Paști. Acum și timpul nu ne prea ajută, că e frig. E lume și sperăm să se umple de lume. Mâncarea e tradițională, ca peste tot și noi încercăm să păstrăm tradiția”, a spus o localnică din Sălătruc.
„Așa mă îmbrac în fiecare an. Ciocnim ouă, mânăm bucate și cam atât. Vin aici de când eram mic”, spunea și un copil de o șchioapă, care, în straie populare, mai folosea, din când în când, și telefonul mobil, ca să se joace.
„De fiecare dată, vin cu mare drag la aceste petreceri ale momârlanilor, care ei le păstrează și le transmit mai departe. Pe lângă masa tradițională, sunt lucruri care se fac în această perioadă legat de aceste sărbători”, spunea și Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Biserica cu hramul Sfântul Gheorghe din Sălătruc este una dintre cele mai vechi din Valea Jiului. este o biserică din lemn, aflată în curtea unui vechi cimitir, pe care momârlanii îl împodobesc în Săptămâna Patimilor, iar acum, la nedeie, petrec printre morminte.
Diana Mitrache