Ziua Mondială a Sănătății este marcată în acest an cu tema sănătății nou-născuților și a mamelor– o problemă extrem de acută și în Valea Jiului. Natalitatea este în scădere, peste 300.000 de femei de pe glob mor anual din cauza complicațiilor la naștere, iar 2 milioane de bebeluși își pierd viața în prima lună de viață.

Sănătatea mamelor și a bebelușilor este fundamentul familiilor, se arată în raportul Ministerului Sănătății, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății. Dar cum o protejăm? Managerul Spitalului de Urgență din Petroșani, medicul Alin Vasilescu a spus că s-a confruntat în ultimii ani cu probleme în acest sector.
„Numărul de medici pediatri, ori medici neonatologi la nivel de țară, respectiv medici rezidenți care se formează, este mai mic decât necesarul și, ca atare, cel puțin în ultima perioadă, au început să existe o serie întreagă de spitale, cele municipale, orășenești și, din păcate și cele județene, unde acoperirea liniei de gardă pentru pediatrie, neonatologie este tot mai dificilă. La nivelul Văii Jiului, în momentul de față, situația este poate chiar mai serioasă, pentru că nu mai există niciunul dintre spitale, care să acopere complet linia de gardă de pediatrie”, declară dr Alin Vasilescu, manager SUP.
Situația a ajuns să afecteze inclusiv natalitatea, pentru că acum mamele își plănuiesc din timp nașterile și nu mai lasă la voia sorții, așa că și numărul de nașteri înregistrate aici este în scădere.
„Mamele se reorientează și merg în alte spitale, unde pot asigura toate serviciile respective ”, mai spune Vasilescu
La Petroșani, medicul neonatolog este în concediul de îngrijire al copilului, un drept absolut legal. Consultațiile sunt făcute cu bunăvoința unui medic care a admis să lucreze după ieșirea la pensie. Dar sunt și doi medici rezidenți, unul fiind pe punctul de a ajunge la Petroșani, la finele acestui an.
Iar Ziua Mondială
a Sănătății, marcată anual în ziua de 7 aprilie, pune în 2025 accentul pe
campania intitulată „Un început sănătos – un viitor prosper”.
Diana Mitrache