Mircia Muntean, fost primar al Devei, fost consilier local si actual candidat al PDL la un post de deputat este absolvent al unei universitãti care trece din scandal în scandal. Este vorba despre Universitatea Bioterra, unde vreo 40 de profesori si angajati sunt prinsi într-un colosal scandal de coruptie si fals.

În CV-ul oficial, Mircia Muntean, „Mircicã” cum îi spun prietenii, se laudã cu specializarea în Ingineria managerialã, pe care a obtinut-o în anul 1999 la Universitatea Bioterra, Facultatea de Inginerie si Managementul Agroturismului. Aceeasi facultate prinsã acum într-un imens scandal de coruptie si bine ar fi dacã ar fi si primul de acest fel. Politistii si procurorii au descins joi în zeci de locatii din judetele Ilfov, Vâlcea si Olt, fiind vizate mai multe cadre didactice si salariati ai respectivei institutii de învãtãmânt superior din Capitalã, cercetati pentru fapte de coruptie si fals. Si nu mai putin de 40 de persoane, profesori sau angajati, au fost dusi la audieri în urma acestei actiuni de amploare.

Ancheta este supervizatã de prim-procurorul Parchetului Tribunalului Vâlcea, unde ar fi fost înregistratã si o reclamatie. Iatã ce spunea, joi, Ministerul Public despre aceste descinderi: “Procurori ai Parchetului de pe lângã Tribunalul Vâlcea împreunã cu ofiteri de politie judiciarã din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Vâlcea, efectueazã în prezent un numãr de 22 perchezitii în locatii din judetele Bucuresti, Ilfov, Vâlcea si Olt. Actiunea se înscrie în cadrul cercetãrilor care se desfãsoarã cu privire la sãvârsirea mai multor infractiuni de coruptie si fals fatã de mai multe cadre didactice si salariati ai unei institutii de învãtãmânt superior din Bucuresti”. Iar Politia Românã a informat cã: „În cauzã se efectueazã cercetãri fatã de mai multe cadre didactice si salariati ai unei institutii de învãtãmânt superior din municipiul Bucuresti, pentru fapte de coruptie si fals”. Conform unor informatii, în acest caz ar fi vizate cadre didactice de la Universitatea Bioterra, care ar fi pretins bani de la studenti pentru acordarea unor note mai mari la licentã. În linii mari cam aceasta este situatia, la ora actualã, la Universitatea pe care Mircia Muntean se laudã cã a finalizat-o.

Un alt scandal de rãsunet

Si, asa cum spuneam, nu este singurul scandal de care se leagã numele institutiei de învãtãmânt superior absolvite de fostul edil. Universitatea Bioterra a fost implicatã în anul 2000, adicã la numai un an dupã ce Mircia Muntean a absolvit-o cu succes, într-un scandal legat de emiterea de diplome si certificate imprimate de Ministerul Educatiei, fãrã ca Bioterra sã aibã dreptul pentru asemenea tipizate. La acea vreme, CNEEA a hotãrât retragerea autorizatiei, pânã la remedierea problemelor constatate. Practic, la sfârsitul anului 2000, Consiliul National de Evaluare Academicã si Acreditare (CNEAA) de la acea vreme a hotãrât retragerea autorizatiei si a dreptului de functionare pentru toate specializãrile Universitãtii Bioterra Bucuresti, din cauza încãlcãrii grave a Legii acreditãrii si a Legii învãtãmîntului. Neregulile descoperite vizau organizarea ilegalã a unor filiale apartinînd departamentului de psihopedagogie, prin concesionare cãtre unele fundatii, precum si emiterea de diplome si certificate imprimate de MEN, fãrã ca Universitatea sã aibã dreptul pentru asemenea tipizate.

Conducerea CNEA preciza atunci cã o diplomã care apãrea la Universitatea Agronomicã cu mentiunea “anulat” a fost regãsitã la Universitatea Bioterra ca document autentic. În plus, UBB anulase 40 de certificate emise ilegal doar printr-un anunt în presã, si nu în Monitorul Oficial, iar documentele nu au fost recuperate de la absolventi si nu se regãseau în arhiva institutiei. Asa stând lucrurile, au apãrut, firesc, întrebãrile legate de cât de corect si-a luat Mircia Muntean – si alti colegi de-ai lui, deopotrivã! – diplomele. Asta în conditiile în care a absolvit facultatea la limita, cum s-ar spune, sau, altfel spus, cu numai un an înainte de emiterea diplomelor ilegale. Erau pânã la acel moment toate practicile interne „ortodoxe”? Si, mai mult decât atât, a fost emisã diploma tot în anul 1999, ori a prins scandalul

documentelor ilegale? Sunt doar câteva întrebãri absolut firesti, nãscute tocmai în urma acestui nou scandal, la care rãspunsul îl pot da doar anchetatorii!

Carmen Cosman