Nimic nu e mai sfâsietor pentru un pãrinte decât sã-si conducã fiul pe ultimul drum. Mã consider un fel de pãrinte al bunului meu prieten Mircea Nistor, pentru cã, sub ochii mei, a devenit ziarist. Un ziarist onest, dupã pãrerea mea cel mai bun redactor de stiri dintre toti tinerii care si-au încercat norocul în presa Vãii Jiului, dupã 1990.
Îmi amintesc ca acum! Era prin 1996 – 97, când, la fosta televiziune DAGS – TV – unde eu eram ceva director de programe – s-a organizat un concurs pentru ocuparea unor posturi de reporteri. S-au înscris vreo 25 de concurenti, toti dornici sã „spargã norii” în presa din Valea Jiului. I-am trimis pe toti, care – încotro, sã meargã unde vor ei în Valea Jiului, de la Cimpa pânã la Câmpu lui Neag si sã aducã un text scris, pe orice temã, despre oricine, indiferent ce gen publicistic (stire, interviu, reportaj, anchetã, eseu etc).
N-a fost usor. Dintre toti cei 25, am selectat (si n-am gresit, timpul a dovedit-o!) doi… copii: Mircea Nistor si Diana Mitrache. Diana avea un stil mai „bãtos”, mai „obraznic”, mai penetrant. Se vedea pe ea cã are „vânã”. Mircea Nistor, tizul meu, era meticulos, avea un scris atât de frumos, atât de îngrijit, stãpânea bine gramatica, avea un stil foarte exact, concis, la obiect. ªtia ce vrea sã transmitã! Au fost imediat angajati, si Mircea si Diana, si, iatã, au rãmas în presã, vreme de aproape 20 de ani. Cum s-ar spune, am avut mânã bunã, asa cum s-a întâmplat cu o pleiadã de alti tineri din presa Vãii Jiului…
Onestitate. Cu o mânã pe inimã si cu alta pe Biblie, as putea sã jur cã, dacã m-ar fi întrebat cineva cine este ziaristul cel mai onest, as fi rãspuns fãrã ezitare: Mircea Nistor. În toti acesti ani, am colaborat cu Mircea al meu pe la mai toate publicatiile pe unde ne-a aruncat soarta. Mircea a rãmas acelasi om, modest, onest, calm, cald, prietenos…
Zilele trecute eram gata sã-l sun pe Mircea, copilul meu! Aveam o datorie de suflet la el. De câte ori ne întâlneam, îi ziceam „Mircea tu când dai berea aia pe care ti-am promis-o?” El zâmbea sugubãt, de sub mustata lui inconfundabilã, si-mi zicea „Când iesi la pensie, nea Mircea, si-ti iau locul!”.
Of, Doamne, Mircea Nistor, cât de repede te-ai dus…
Mergi, Mircea, în Împãrãtia Cerului si scrie un reportaj despre cât de frumoasã, dar si de grea e viata pe Pãmânt!
Adio, prieten drag!
Mircea BUJORESCU
