Angajatii de la Termocentrala Mintia au refuzat sa înceapa la schimbul I lucrul si au amenintat ca opresc instalatia. La discutiile cu protestatarii a venit prefectul Vassilica Poteca si administratorul CEH, Cristian Rosu. Totul a intrat în normal la schimbul II.
Peste 140 de salariaţi ai termocentralei Mintia au declanşat, marţi dimineaţa, un protest spontan şi au refuzat sa intre la lucru. Ei au solicitat un program de redresare a termocentralei, dar şi plata unor drepturi baneşti ce sunt întarziate de cinci luni. „Din pacate, se pare ca se doreste falimentarea acestui producator, singurul din partea de nord-vest a tarii, cu o capacitate de 1.275 MWatt, practic prima termocentrala din Romînia, ca si randament si a treia ca putere instalata. Toate semnalele ne arata ca nu se mai poate continua activitatea. Ba nu avem carbune, si am fost opriti de 4 ori în acest an, ba, daca am avut carbune, nu am avut motorina ca sa putem trage locomotivele sa le ducem în depozit, iar aici se adauga neplata adaosurilor salariale”, a spus Cristian Istoc, lider sindical la Mintia.
Pe toata perioada protestului, activitatea termocentralei nu a fost întrerupta, pentru ca, la lucru au ramas cei din schimbul III. La fata locului a ajuns si prefectul de Hunedoara si reprezentantul administratiei Complexului Energetic Hunedoara, iar protestul s-a întrerupt la ora 13.00. „Speram ca în septembrie sa prezentam planul de reorganizare. Acesta va cuprinde exact ce îsi doresc oamenii desprinderea termocentralei Mintia de minele din Valea Jiului. În momentul de fata, vindem energie electrica insuficienta, ca sa acoperim toate costurile. Ca, pe langa salariile oamenilor, vorbim si de costurile catre furnizori. Ei asteapta sa le platim. Societatea se afla în insolventa, cu o datorie 1,5 miliarde de euro”, a spus Cristian Rosu, administrator special la CEH.
Energeticienii de la Mintia au protestat de mai multe ori, pe parcursul acestui an, nemulţumiţi de întarzierea drepturilor baneşti. Mai mult, ei au subliniat ca termocentrala s-a confruntat cu lipsa stocurilor de carbune, motiv pentru care a fost nevoie de oprirea instalaţiilor de doua ori.
La termocentrala mai sunt 700 de angajaţi si se ia în calcul acum, atat preluarea de catre primaria Deva sau Consiliul Judetean Hunedoara, fie închiderea termocentralei si disponibilizarea cu sume compensatorii a angajatilor. Discutiile pe acaeasta tema vor avea loc cu ministrul Energiei Virgil Popescu, în zilele urmatoare. Sindicalistii au obtinut si o posibila întrevedere cu premierul Orban, la o data ulterioara.
Diana Mitrache