Consiliul Județean Hunedoara a retrimis o nouă adresă ministrului Energiei Virgil Popescu, după ce Adunarea Generală a Acționarilor a ignorat total cererea de vânzare a activelor de la Mina Petrila. Ani de zile s-au pierdut bani și bune intenții, iar acum, cei de la CJH se tem că nu vor mai avea ce să cumpere de colo, cât timp hoții nu prididesc să fure cam tot ce pot.
Este o totală lipsă de implicare și dipreț la adresa hunedorenilor din partea membrilor AGA de la Societatea de Închideri de Mine din Valea Jiului. Asta susțin acum cei de la Consiliul Județean, care au retrimis o nouă adresă celor de acolo, în care cer să le vândă lor clădirile nedemolate.
„Mă întristează, în condițiile în care, săptămâna trecută, domnul Laurențiu Nistor, președintele CJH l-a sunat personal pe ministrul Energiei Virgil Popescu și i-a trimis o copie a adresei trimisă în 8 iulie, în care noi îi cerem, îl imploram, să scoată la vânzare activele. Noi suntem pregătiți să le preluăm. Din păcate, ministrul Energiei și colaboratorii săi tratează cu dispreț CJH, adică face în așa fel încât ca ce mai este acolo să se distrugă”, a spus Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara.
Clădirile rămase acolo au fost evaluate, iar Consiliul Județean Hunedoara e gata să le cumpere. Doar că AGA a amânat asta de mai bine de un an. „Noi avem pregătită inclusiv comisia care să facă legătur cu cei de la SNIM, dar nu găsim de la ei niciun act de bună-voință de a vinde ceea ce mai este la mina Petrila . Am solicitat adoptarea cu celeritate a hotărârii AGA, privind vânzarea.
Noi avem banii prinși în bugetul CJH, dar, dacă mai amână o lună, cred că nu mai avem ce cumpăra de la Petrila și atunci, cineva va trebui să răspundă ”, a mai adăugat Costel Avram.
Experții au stabilit, în urma evaluării, că aceste active de la Petrila costă cam 2.160.000 de lei și cei din Consiliul Județean spun că obiectivele istorice ar urma să le preia Muzeul Civilizației Dacice, care să scrie proiecte europene și să le pună în valoare.
Terenul rămas va fi pus la dispoziția celor interesați, că acolo este apă, curent, gaz. O parte din Preparație, ar urma să fie preluată de Asociația Planeta Petrila, care are în plan să atragă 5 milioane de euro, iar clădirile administrative pot fi preluate de primărie, care ar urma să își aducă acolo toate serviciile la un loc. Lipsește un singur pas: întrunirea Adunării Generale a Acționarilor, iar directorul Societății, Daniel Sîrb a plecat la București să vadă de ce nu s-a votat acest proiect.
Diana Mitrache