La iniţiativa sindicatelor din mineritul Văii Jiului, ministrul Virgil Popescu a avut o întrevedere la care au participat cei care reprezintă Complexul Energetic Hunedoara, sindicatele şi administraţia.
Sindicaliştii spun că la întâlnire a participat şi secretarul de stat Havrileţ, iar discuţiile au vizat, pe lângă prelungirea acordării serviciilor de sistem pentru CEH, pentru încă cel puţin 6 luni, începând din luna iulie a acestui an, şi adoptarea unui memorandum la nivelul guvernului prin care minele Lupeni şi Lonea sa poată funcţiona conform studiului. Până acum, ministrul energiei a şi purtat discuţii cu cei de la Comisia Europeană, iar prelungirea activităţii celor două mine este posibilă, odată cu redactarea unui memorandum. Darius Cîmpean, preşedintele sindicatului Muntele spun că de redactarea memorandumului se va ocupa directorul diviziei miniere din cadrul CEH, alături de secretarul de stat Havrileţ.
Ministrul Virgil Popescu a discutat cu reprezentanţii minerilor don Valea Jiului şi despre urgentarea procesului de evaluare a activelor CEH pentru ca pana la sfârşitul anului programul de reorganizare sa permită formarea Complexului Energetic Valea Jiului şi trecerea termocentralei de la Mintia la administraţia din Deva.
Totodată, discuţiile au vizat şi construirea unui grup pe gaz la Paroşeni, dar şi fundamentarea unei scheme de sprijin de tip SIEG (servicii economice de interes general) care sa fie acordate noului Complex Energetic Valea Jiului, pe o perioada limitată, pentru a putea funcţiona pe piaţa de energie din România.
Diana Mitrache