Ministrul Energiei, Sebastian Burduja vine în Valea Jiului. Este prima vizită după ce a fost înființat Complexul Energetic Valea Jiului, iar oficialul de la București a spus că vrea să îi felicite personal pe cei care au muncit la asta.
Complexul Energetic Hunedoara s-a înființat acum o săptămână, iar ministrul Energiei a declarat la Mondo Tv, în emisiunea lui Ionuț Drăgotesc, că minerii de aici au un viitor acum.
„Ceea ce noi am promis, am îndeplinit, după eforturi foarte mari, care au implicat acte
normative, hotărâri de guvern, ordonanțe de urgență cu foarte multe avize, puncte de vedere, negocieri. Dar, ceea ce contează foarte mult este că minerii din Valea Jiului au un viitor
acolo, că această companie va merge înainte, că pleacă de la o foaie curată și un prezent, care poate deveni un viitor foarte bun”, a declarat Sebastian Burduja, Ministrul Energiei, în cadrul emisiunii „Punctul pe i”.
Așa că va veni personal în Valea Jiului, la finalul acestei săptămâni.
„Voi fi vinerea viitoare(nr: vineri13 octombrie) în Valea Jiului, pentru că vreau să le strâng mâna tuturor celor care au contribuit cu adevărat la acest succes, nu doar celor care se laudă că au avut acest succes”, a mai spus ministrul Energiei.
Deocamdată, în Valea Jiului, spune ministrul Burduja, trebuie puse în siguranță subteranele, iar mai apoi se pot exploata gazele din galerii, dar și straturile neexploatate cu huilă.
Când se va întâmpla asta, însă, depinde de evoluția științei.
„Trebuie să vedem ce șanse au tehnologiile de captare a dioxidului de carbon și dacă vom putea exploata cărbune într-un mod curat și responsabil cu mediul. Aceste tehnologii sunt încă într-un stadiu incipient de dezvoltare și, deci, foarte scumpre. Dar, la progresul tehnologic și științific, putem aștepta ca, în 5, poate 10, sau 15 ani, să vorbim de o exploatare a cărbunelui fără emisii de CO2, sau cu emisii foarte scăzute, ceea ce ar putea însemna și revitalizarea exploatării de cărbune în Valea Jiului și pe termen lung și foarte lung”, a conchis Sebastian Burduja.
Diana Mitrache