Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a anunțat recent o serie de măsuri și programe de importanță majoră menite să sprijine familiile și tinerii din România. Printre acestea se numără semnarea Ordonanței de Urgență nr. 34/2024, care prevede acordarea de tichete sociale în valoare de 2000 de lei pentru mamele cu venituri mici, aflate în situații defavorizate, inclusiv pentru mamele minore.
Aceste tichete, distribuite sub forma unui suport electronic, sunt destinate achiziționării produselor specifice trusoului pentru nou-născuți și sunt disponibile pentru fiecare copil în vârstă de până la 3 luni. De această formă de sprijin au beneficiat deja, în anul precedent, peste 13.500 de mame aflate în situații defavorizate, programul fiind extins și pentru perioada 2024-2027.
În plus, ordonanța prevede și scutirea de la plata contribuției sociale pentru indemnizațiile de concediu medical destinate gravidelor, mamelor cu copii bolnavi, pacienților cu afecțiuni oncologice și pentru alte cazuri de urgență.
Bugetul total alocat acestui program este de 120 de milioane de euro, fonduri provenite din Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate.
Pe lângă măsurile financiare, Ministerul Familiei, în parteneriat cu Asociația Sănătate pentru Comunitate, a lansat Campania națională de informare „Împreună pentru sănătate și natalitate”. Această campanie, desfășurată pe parcursul întregului an 2024, include organizarea de evenimente de informare și conștientizare în mai multe orașe ale țării, cu accent pe sănătatea femeilor și situația demografică națională.
În colaborare cu alte ministere relevante și autoritățile publice locale, Ministerul Familiei are în vedere consolidarea măsurilor existente pentru prevenirea sarcinilor în rândul minorelor și sprijinirea mamelor minore