În ultima perioadã s-a vehiculat (la stadiul de zvon) cã minerii din Valea Jiului ar putea declansa noi actiuni de protest. În acest timp, presedintele unuia dintre numeroasele sindicate ale ortacilor din zonã sustine cã eventuale iesiri în stradã sau întreruperi ale lucrului (în mod organizat) sunt excluse.
Totusi, Petre Nica nu exclude varianta aparitiei unor mini-greve spontane la unele unitãti miniere dar, fãrã implicarea sindicatelor. „În ceea ce priveste protestele, despre care se tot vorbeste, acestea pot fi împãrtite în douã categorii. Astfel, existã unele miscãri de protest organizate de cãtre confederatiile sindicale din România, care au un program care prevede pichetarea, în general, a prefecturilor sau a Guvernului României. Apoi, existã miscãri de protest spontane care pot apãrea în momentul în care nu sunt respectate unele prevedri din Contractul Colectiv de Muncã. A declansa o miscare de protest, respectiv o grevã, în acest moment nu are o sustinere legalã pentru cã nu ne aflãm în faza negocierii unui Contract Colectiv de Muncã. Legea 62 / 2011 îngrãdeste foarte grav dreptul salariatului la grevã”, a precizat Petre Nica, presedinte Sindicatul „Muntele”.
Pe de altã parte, liderul sindical a mai precizat cã nici reunirea tuturor sindicatelor mineresti din Valea Jiului într-o singurã formatiune sindicalã nu este una de actualitate. În prezent, sindicatul a cãrei activitate o coordoneazã acesta se bazeazã pe mai bine de jumãtate din minerii din zonã. „Unirea asta reprezintã o falsã discutie si actiune. Sindicatul Muntele reprezintã 52,6% din totalul angajatilor Complexului Energetic Hunedoara si, prin constructia sa, este o uniune sindicalã. Asta, pentru cã are în componentã, pe lângã mineri, si energeticieni si preparatori. Deci, sindicatul nostru, fãrã a-i da conotatia pe care i-o conferã Legea 62, este o uniune sindicalã. Ceea ce încearcã unii reprezintã disperarea acestora care, dupã ce sindicatul nostru va obtine reprezentativitatea la nivel de unitate, vor rãmâne pe dinafarã atunci când va fi vorba sã discutãm despre negocierea unui nou CCM”, a mai spus Petre Nica.
În ceea ce priveste anuntatele alegeri de la Sindicatul „Muntele” acestea ar urma sã aibã loc dupã ce noul statut va fi înregistrat la Judecãtoria Petrosani. În cazul în care pânã atunci „Muntele” nu va obtine reprezentativitate în instantã, data alegerilor va fi stabilitã cu ocazia unei conferinte. Totusi, Petre Nica a precizat cã sindicatul pe care îl conduce va participa la negocierile cu CEH, indiferent dacã va obtine sau nu reprezentativitate la nivel de unitate.
Mircea Nistor