A început renegocierea Contractului Colectiv de Muncã al minerilor si energeticienilor din cadrul CEH, iar sindicalistii spun cã nu sunt foarte optimisti cã îsi vor recãpãta toate drepturile.
Petre Nica, presedintele Sindicatului Muntele considerã cã aceastã etapã o sã mai dureze o vreme si cã vor fi discutii aprige pe acest sector, pentru cã, este o premierã în istoria mineritului, faptul cã minerii nu mai au gratuitãti.
„Am solicitat sã ni se punã la dispozitie situatia economicã la zi a societãtii, precum si ocuparea fortei de muncã la nivelul CEH. Am primit aceste informatii, precum si un draft de Contract Colectiv de Muncã asemãnãtor cu cel pe care am functionat pânã acum si pe care vom începe negocierea propriu zisã, începând cu ziua de miercuri, 30 martie”, a spus Petre Nica.Sindicalistii au stabilit un calendar al negocierilor, în care au cerut ca administratorul sã fie la Petrosani si se vor întâlni cu cei trei reprezentanti ai administratiei în fiecare zi de miercuri si joi. „Ne vom întâlni pe parcursul a 60 de zile, maximul pe care Legea Dialogului Social ne-o lasã la dispozitie si vom negocia un nou CCM, desi sunt extrem de sceptic în obtinerea unui rezultat pozitiv”, a mai adãugat Nica.
Minerii pierd, potrivit CEH mai multe sporuri, dar rãmân cu altele. Drepturile acordate conform Contractului Individual de Muncã care nu sunt afectate de denuntarea Contractului Colectiv de Muncã si care constau în toate sporurile si indemnizatiile pe care le primesc angajatii sunt urmãtoarele:
– salariul de bazã lunar brut
– spor pentru vechimea în muncã
– spor pentru fidelitate
– spor de periculozitate
– spor de front
– spor de sef echipã, brigadã, schimb
– spor pentru radiatii
– spor pentru conditii nocive si periculoase
– spor pentru mobilitate
– spor pentru confidentialitate
– spor pentru conditii deosebite
– spor pentru lucru în timpul noptii
– spor pentru lucru efectuat în zilele de sâmbãtã, duminicã si în zilele de sãrbãtori legale
– spor pentru orele lucrate suplimentar fatã de normã lunii
– zilele de concediu negociate în CIM
– alte drepturi prevãzute de lege (indemnizatia de concediu, indemnizatia pentru concedii medicale, zile libere pentru donarea de sânge conform legii, diurna conform legii)
Drepturile care sunt afectate de denuntarea Contractului Colectiv de Muncã sunt urmãtoarele:
– Tichete de masã
– Tichete cadou
– Masã caldã pentru salariatii care îsi desfãsoarã activitatea în conditii speciale de muncã în procent de 100%
– Zile destinate activitãtilor sindicale
– Adaos pentru sãrbãtorirea Zilei meseriei
– Adaos pentru sãrbãtorirea Crãciunului
– Adaos pentru Ziua Femeii (8 martie)
– Cota combustibil (energie electricã si termicã)
– Cadouri pentru copiii minori ai salariatilor
– Ajutoare financiare:
– Ajutoare pentru calamitãti naturale declarate de autoritãtile locale sau centrale, incendii sau explozii la locurile de domiciliu ale salariatilor
– ajutor boli grave si incurabile, accidente de muncã – conform regulamentului aprobat de Comisia paritara administratie sindicat
– Adaos pentru ziua salariatului
– Prima jubiliarã
– Transport gratuit la si de la locul de muncã
– Zile libere plãtite în cazul unor evenimente familiale deosebite sau alte situatii, precum si cu ocazia zilei meseriei
De asemenea, se mai pierd unele drepturi acordate doar în cazul concedierii:
– Plãti compensatorii acordate la concedierea pentru motive care tin de persoana salariatului
– Plãti compensatorii acordate în cazul concedierii colective.
În legãturã cu acestea, la Ministerul Energiei a fost depusã o solicitare privind includerea Complexului Energetic Hunedoara pe lista societãtilor ai cãror angajati beneficiazã de mãsuri de protectie socialã în caz de disponibilizãri colective, potrivit Ordonantei de Urgentã a Guvernului nr. 36/2013, cu modificãrile si completãrile ulterioare.
Tot ca o consecintã a denuntãrii contractului colectiv de muncã, pe perioada în care acesta nu e în vigoare, nu se mai aplicã formele de salarizare prin acordul direct si indirect.
Diana Mitrache