A fost protest la mina Vulcan marţi dimineaţă, după ce aproape 150 de ortaci au cerut să vină la ei, în sala de pontaj, cineva din conducerea Complexului Energetic Hunedoara. Timp de o oră, atât cei din schimbul IV, cât şi cei din schimbul I, au rămas în sala de apel şi au spus că vor să le fie plătite restanţele salariale, din ultimele 4 luni.
De câteva zile este mare forfotă în Valea Jiului, după ce minerii au început să fie nemulţumiţi de salariile pe care le încasează. Atât ei, cât şi energeticienii, care au protestat luna trecută la Mintia, cer să li se dea restanţele pe ultimele 4 luni. Este vorba despre tichetele de masă ale ortacilor, ajutorul de încălzire şi deconturile pentru transportul celor ce fac naveta. Toate sunt drepturi prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă l nivelul Complexului Energetic Hunedoara, iar Darius Cîmpean, preşedintele Sindicatului Muntele a precizat că minerilor le-au vorbit cei din conducere şi, după aproximativ o oră de proteste, au intrat în subteran.
„Minerii l-au solicitat pe administratorul special în sala de pontaj, pentru a le da explicaţii cu privire la perioada în care li se vor da drepturile salariale restante. Considerăm că aceasta este o reacţie normală, ca urmare a declaraţiilor politice ale administratorului special Roşu Cristian, care, însă, au la bază şi în spate, nimic”, a spus Darius Cîmpean, într-un comunicat remis presei, după incidentul de la mina Vulcan. Minerii sunt de părere că nu le sunt respectate drepturile prevăzute în contractul Colectiv de Muncă, pentru că ei au încasat doar salariile, nu şi aceste bonificaţii. CEH e află în insolvenţă, iar la mai toate minele din Valea Jiului sunt probleme în acest moment. Datoriile acestui complex unt de aproximativ 6 miliarde de lei.
Diana Mitrache