Minerii din Valea Jiului au cerut guvernanților să schimbe un act legislativ, pentru că sunt de părere că acesta îi favorizează pe cei care îi conduc. Ortacii spun că aceștia nu pot fi schimbați, atunci când greșesc sau când nu vin la ședințele pentru care sunt plătiți regește.

Ordonanța 109 este, potrivit minerilor din Valea Jiului, actul care creează cadrul prin care conducătorii, atât cei din CA, cât și cei din conducerea executivă a Complexului Energetic, odată numiți, nu mai pot fi schimbați. „Noi nu suntem de acord cu durata mandatelor pentru membrii CA și a directorului general. Practic, după selecție, membrii CA au un mandat de 4 ani și e foarte greu de schimbat, chiar dacă ei greșesc. Avem membru în CA, căruia nu îi dau numele, care deja nu a participat la o ședință”, a spus Darius Cîmpean, președintele Sindicatului Muntele.
Mai mult, minerii au arătat și cazul unuia dintre membrii CA, care aparent, este în conflict de interese. „Domnul Marinescu este în conflict de interese, pentru că nu este normal să activeze într-o firmă care produce energie pe bază de panouri fotovoltaice și să fie într-un CA care produce energie pe cărbuni. Fiind membru CA la noi, dânsul ia contact cu toate vulnerabilitățile companiei noastre”, a mai precizat Darius Cîmpean.
Angajații Complexului Energetic Valea Jiului vor prezenta doleanțele lor la Guvern, iar zilele trecute, au vorbit despre asta, la sediul companiei, cu fostul premier Mihai Tudose, actual europarlamentar și cu vicepremierul Marian Neacșu.

Diana Mitrache