Liderii minerilor le cer, celor de la Guvern, să țină cont că, cel puțin în ultimii ani, cele două unități miniere aflate în program de închidere, nu au lucrat la capacitate. Așa că vor ca acest termen să fie acum prelungit. Le-au cerut asta și celor doi reprezentanți ai Guvernului, care au ajuns în Valea Jiului și vor merge și la premier.
Cele două unități miniere au avut un program de exploatare mult mai redus, spun sindicaliștii, care acum au considerat necesară prelungirea termenului de închidere a subteranelor. Liderii minerilor au și explicat de ce. „Pentru că, de mai bine de 3 ani, aceste mine funcționează pe două schimburi în loc de 4 și, în mod natural, toate lucrările executate sunt mult întârziate. Și termenul de 2026 nu va putea fi respectat. Și, în al doilea rând, am conectat cerința aceasta cu războiul de la granița României, despre care nimeni nu știe cum va evolua în perioada următoare ”, a spus Darius Cîmpean, președintele Sindicatului Muntele.
Există previziuni ca minele Lonea și Lupeni să mai scoată huilă până în 2029, moment în care să fie puse subteranele în siguranță. Termenul la care să fie total închise cele două mine și apoi ecologizate, este acum devansat după 2030, ca și la celelalte mine.
Doleanțele acestea i-au fost transmise vicepremierului Marian Neacșu și europarlamentarului Mihai Tudose. Dar urmează acum întâlniri și cu cei de la Bruxelles pe teme legate de minerit.
Diana Mitrache