Guvernul a aprobat darea în platã a activelor energetice. Potrivit presedintelui Consiliului Concurentei acest lucru va duce la închiderea minelor de huilã. Ordonanta de Urgentã privind darea în platã a activelor din energie priveste restructurarea Complexului Energetic Hunedoara, iar acest lucru implicã închiderea minelor de huilã si salvarea centralelor Paroseni si Mintia.
„Asteptam de mult aceastã ordonantã pentru darea în platã a activelor din energie. Este parte a planului pe care îl discutãm cu Comisia Europeanã pentru restructurarea CEH, companie care a primit un ajutor de salvare acum câtiva ani si acum are datorii foarte mari pe care nu le poate plãti si o sã treacã printr-o procedurã prin care douã grupuri energetice vor fi scoase în afarã si vor deveni noi companii, iar minele vor intra într-un proces de închidere controlatã”, a explicat Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei, potrivit Agerpress.
Minele de huilã vor fi închise gradual, potrivit oficialului.
„Cele douã grupuri energetice care vor continua sã functioneze sunt cel de la Paroseni si unul de la Mintia, care vor primi si subventii prin viitoarea schemã privind piata de capacitate, întrucât vor furniza servicii pentru echilibrarea sistemului”, a adãugat presedintele Consiliului Concurentei. Potrivit lui Radu Ciocãnelea, consilier al premierului Viorica Dãncilã, aceastã Ordonantã de Urgentã are rolul de a salva activele viabile ale companiilor energetice.
„Actul aprobat de Guvernul României are rolul de a asana sistemul energetic românesc, respectiv de a separa partea eficientã de partea care pânã acum nu a produs decât gãuri si datorii în sistem, de a îmbunãtãti si a creste eficienta sistemului. În esentã, prin darea în platã activele profitabile ale sistemului vor fi extrase reorganizate si constituite în niste entitãti care vor putea functiona strict pe termenii de eficientã, fãrã a mai crea datorii în sistemul energetic”, a declarat Radu Ciocãnelea, consilier al premierului. Ciocãnelea a spus cã acest lucru le va permite obtinerea de fonduri, fie europene, fie împrumuturi directe pentru a se moderniza si eficientiza. Fiind întrebat dacã sub incidenta prevederilor actului normativ vor intra entitãti energetice precum Complexul Energetic Hunedoara sau ELCEN, oficialul guvernamental a spus: „Da, sunt niste active importante aici pe care nu vrem sã le pierdem din vedere si pe care vrem sã le vedem functionând si sã contribuie în continuare la siguranta sistemului energetic national”.
Cosmin BACIU