Schimbarea Guvernului s-a simtit pânã în Valea Jiului, pentru cã lucrãrile de demolare de la mina Petrila încã nu au fost definitivate. S-a amânat cu aproape o jumãtate de an, dupã ce în decembrie anul trecut ar fi trebuit sã fie finalizat procesul, dar acum si lipsa unor oficiali la ministerul de resort a mai împins o vreme deciziile.
„Situatia a fost mai delicatã, în ultima vreme, din cauza schimbãrii Guvernului, drept pentru care nu s-au putut rezolva aceste probleme. Dar, din discutiile pe care le-am avut, dupã data de 10 iulie este posibil sã se întâlneascã si Comisia Tehnicã si atunci stim exact care ar fi finalitatea lucrãrilor de demolare a clãdirilor de la Petrila”, a mentionat Petre Drãgoescu, director tehnic la S.N.Î.M.V.J.
Cinci clãdiri mai trebuie demolate, dar deocamdatã totul depinde de întâlnirile ce vor avea loc, în aceste zile, la Bucuresti. „În momentul de fatã, suntem în grafic cu lucrãrile pentru care am primit avizul de la Ministerul Culturii. În zilele urmãtoare, va mai fi o întâlnire cu comisia de la Ministerul Culturii, în ceea ce priveste cele 5 clãdiri pe care administratia publicã localã nu mai doreste sã le pãstreze în amplasament. Dacã primim aviz favorabil, începem demolarea lor, dupã care trecem la ecologizarea în totalitate, punerea pãmântului fertil si însãmântarea”, a conchis directorul tehnic al Societãtii Nationale de închideri de Mine din Valea Jiului. Mina Petrila este prima dintre cele 3 care se închid pânã în anul 2018. Lucrãrile de ecologizare si demolare sunt, însã, întârziate de lipsa unui plan bine stabilit si Societatea de Închideri de Mine plãteste lunar 120.000 de lei, pentru paza obiectivelor si a utilitãtilor aferente. Cinci dintre obiective, însã, au o importantã strategicã si, în eventualitatea în care acolo se va construi o minã-muzeu, ele vor servi ca atare. În plus, acolo va fi mutat, dupã cum sustin autoritãtile locale, sediul primãriei si al administratiei localã, însã, abia la finalizarea procesului de ecologizare si demolare al incintei.
Diana Mitrache