La o săptămână de la producerea inundaţiilor din Valea Jiului, mina Lupeni este tot inundată.
În subteran intră doar salvatorii, care încă evacuează apa, ce a cuprins toate galeriile de sub pământ, odată ce Jiul s-a revărsat şi a intrat în mină printr-un puţ aflat la suprafaţă. „Încă lucrăm la evacuarea apei din subteranul minei, la o săptămână după inundaţii. Asta, ca să vă daţi seama cât de mare a fost cantitatea de apă ce a intrat în subteran. Mina nu funcţionează”, a spus Cristian Roşu, administrator special la CEH.
Din păcate, însă, prefectul Judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă a declarat că aceste pagube nu vor fi decontate ca şi celelalte şi nu au intrat pe lista calamităţilor de acum o săptămână. „Mina Lupeni intră pe alt sistem, de la Ministerul Economiei şi acolo este un alt mod de a rezolva problema”, a spus, la finalizarea bilanţului, Vasilică Potecă. Pagubele, însă, aşa cum spun cei ce administrează acum Complexul Energetic Hunedoara, sunt uriaşe.
„Am făcut o evaluare a pagubelor pe care le-a suferit mina Lupeni în urma inundaţiilor şi suma aproximativă este de 7 milioane de lei. Vorbim despre tot ce s-a inundat în mină, de motoarele electrice distruse, de întrerupătoare, benzi, toate nemaiputând fi folosite în mina Lupeni”, a conchi Cristian Roşu, administrator special la CEH. Pe lista obiectivelor afectate de inundaţii nu a intrat şi Mina Lupeni, deşi inclusiv sindicatele din minerit au cerut acest lucru. Nu se ştie, deocamdată, dacă Ministerul Economiei va deconta defecţiunile.
Diana Mitrache