Mina Lonea, parte a Complexului Energetic Hunedoara, funcționează în continuare, deși în actele Ministerului Energiei, se arată că unitatea minieră trebuia să înceteze producția la finalul anului 2020.
Unitatea minieră funcționează în baza unor acorduri verbale, pentru că renotificarea de la Comisia Europeană încă nu a ajuns. Anul trecut, în toamnă, Executivul a aprobat memorandumul pentru acordarea ajutorului de stat pentru prelungirea activității minelor Lupeni și Lonea. Deocamdată lipsește renotificarea de la Comisia Europeană pentru funcționarea minei Lonea.
”Având în vedere că închiderea celor 2 unităţi trebuie să se facă în condiţii de siguranţă cu conservarea straturilor de cărbune şi evitarea unor eventuale accidente care ar putea apărea în condiţiile în care nu s-ar respecta procedura de închidere a minelor în conformitate cu prevederile Legii Minelor nr. 85/2003 s-a constat că este necesară prelungirea termenelor de închidere subterană astfel: EM Lonea până la finele anului 2020; EM Lupeni până la data de 30 iunie 2021”, arată documentul Ministerului Energiei.
EM Lonea şi EM Lupeni sunt printre cele mai vechi exploatări miniere din bazinul carbonifer al Văii Jiului având o structură de lucrări miniere extinsă pe mai multe niveluri de exploatare (orizonturi) cu mai multe incinte care şi-au pierdut utilitatea odată cu creşterea adâncimii de exploatare a cărbunelui. Ca urmare a acestui fapt s-a constat în ultima perioadă agravarea fenomenelor de subsidenţă (deformări ale suprafeţei datorate exploatării cărbunelui efectuate în subteran) care au determinat modificări ale Planurilor de încetare a activităţii atât pentru EM Lonea cât şi pentru EM Lupeni.
Monika Baciu