Minerii şi specialiştii care intră pe galerii sunt adevăraţi artizani, iar eforturile lor sunt uriaşe, exemplul elocvent fiind la mina Livezeni, unde o combină veche este acum pe post de singura instalaţie mecanizată pe care se cam bazează mineritul în acest loc.
„Tot colectivul de la mina Livezeni a depus o muncă titanică, chiar dacă nu au utilaje noi”, a recunoscut, imediat ce a ieşit din mina Livezeni, primarul Tiberiu Iacob Ridzi. O combină mecanizată cu 66 de secţii a fost recuperată dintr-un abataj şi introdusă în altul la Livezeni, iar asta a durat câteva luni bune. Este singura posibilitate de a mecaniza procesul de extracţie al huilei din Valea Jiului, pentru că în minerit, banii s-au băgat doar în salarii. Nimeni nu a mai investit în tehnologii moderne şi asta o recunosc şi cei de la mină, care nu au prea livrat huilă în ultimele luni. „Cărbune s-a dat cam 50 de tone pe zi, dar 600 – 700 de tone nu am mai dat din 11 aprilie. Atunci am făcut dezechiparea abatajului panoul III de la stratul 13, orizonul 100. L-am scos afară, l-am reparat, ce am putut repara, l-am introdus iar în subteran, unde l-am transportat 3,5 km, până la locul de muncă unde venea asamblat. A fost o muncă titanică. Vă spun eu, care sunt de 10 ani la Livezeni şi nu ştiu să se fi făcut în două luni jumate şi dezechiparea şi montarea unui complex. E o muncă destul de grea”, a spus Eusebiu Durbacă, director mina Livezeni.
Minerii de la Livezeni spun că vor da cărbune cel puţin un an şi jumătate cu acest utilaj recondiţionat, pentru că de alte utilaje nu poate fi vorba. „Ar fi extraordinar. Dar situaţia CEH o ştim toţi, fiind în insolvenţă. Noi vrem să dăm producţie să ne ajutăm”, a mai precizat directorul minei Livezeni
Minerii de la Livezeni sunt acum optimişti, în ciuda lipsurilor, dar recunosc că acel strat 13 de care s-a tot vorbi ar reprezenta viitorul.
„Acolo este, practic, viitorul minei Livezeni – stratul 13. Trebuie un minimum de investiţii. În planul de exploatare, acum am mers cu acest panou pe care îl punem în funcţie”, a conchis Eusebiu Durbacă. Noul abataj a fost montat până în data de 25 iunie, iar în 29 iunie au început probele tehnologice. Urma ca de la 1 august să pornească producţia, însă, din cauza incidentului în urma căruia 17 mineri s-au gazat în subteran, pornirea abatajului a fost întârziată.
Diana Mitrache