Numarul autoturismelor a crescut foarte mult din 1990 si pana acum, iar strazile sunt tot mai ocupate. In toata Romania, parcarile sunt insuficiente pentru numarul mare de masini, iar traficul pe sosele este sufocat, mai ales in orele de varf.
Poate acestea au fost si cateva dintre considerentele care le-au dat de gandit miliardarilor din Valea Jiului, care sunt dispusi sa schimbe caii putere – sau macar sa-i lase in plan secund – pentru un elicopter cu care sa fenteze traficul. Primul care a ales acest mijloc de transport a fost Adrian Gardean, patronul Aviatiei Utilitare, care aproape nu mai concepe drumul de la Bucuresti la Petrosani pe sosea. Iar zborurile acestuia destul de frecvente, la joasa altitudine, i-au inspirat si pe alti miliardari din zona. De exemplu, Alin Simota, este unul dintre cei care se gandesc serios sa-si cumpere o astfel de „jucarie”, asta in ciuda faptului ca afacerile lui nu mai merg ca odinioara, iar o parte dintre firmele acestuia au mari dificultati financiare. Doar recesiunea financiara l-a mai „temperat” putin. „Au fost ceva idei, dar in actuala conjunctura socio – economica este mai greu. Pentru activitatea pe care o desfasor, cu drumuri intre santiere, pentru mine ar fi insa un castig”, a declarat Simota, care spune ca nu a renuntat la ideea de a-si cumpara un elicopter. Un alt om de afaceri care vrea un astfel de aparat de zbor este finul primarului Tiberiu Iacob – Ridzi, Emil Bercea, care a dat deja si anunt de angajare a unui pilot, semn ca in acest caz lucrurile sunt mai avansate. Bercea a recunoscut de altfel ca vrea sa isi achizitioneze un aparat de zbor, dar cand a venit vorba despre motivatie, s-a marginit sa spuna doar „vorbim alta data despre asta, bine?”.
Nu sunt singurii oameni de afaceri din zona care au incercat caii putere ai masinilor de lux, dar stau cu gandul la aparatele de zbor. Si despre fostul prefect de Hunedoara, Aurelian Serafinceanu, s-a spus ca si-ar dori un elicopter, mai ales dupa ce relatiile economice dintre el si Adrian Gardean nu au mai fost la fel de stranse, insa, cel putin deocamdata, acesta a ramas la pasiunea lui automobilistica.
Carmen Cosman