Mii de oameni sunt asteptati astazi  la Manastirea Lainici din Defileul Jiului. „Schimbarea la fata” este sarbatorita asa cum se cuvine, cu inalte fete bisericesti si mii de credinciosi.

 Mii de credinciosi sunt asteptati la Manastirea Lainici, luni, 6 august, de praznicul “Schimbarea la Fata a Domnului”. Cu acest prilej, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiata de Inalt Preasfintitul Parinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, alaturi de un sobor de preoti si diaconi. Tot in aceasta zi este sarbatorit si hramul Schitului Locurele, situat in apropierea manastirii. In zi de hram, slujba religioasa va fi savarsita de Preasfintitul Parinte Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei. Potrivit staretului manastirii Lainici, parintele arhimandrit Ioachim Parvulescu, in fiecare an, pe 6 august, se organizeaza doua slujbe, una la manastire, iar cea de-a doua la schitul Locurele, aflat la o altitudine de circa 800 de metri, care apartine lacasului de cult. “In fiecare an, de 6 august, Biserica praznuieste Schimbarea la Fata a Mantuitorului si este hramul schitului Locurele, care, din anul 1854, apartine de manastirea Lainici”, a declarat parintele Parvulescu, staretul manastirii Lainici, aflata in defileul Jiului.

Asezata la mijlocul defileului Jiului, la 25 km de Petrosani si la 32 km de Targu-Jiu, manastirea este un loc de pelerinaj al romanilor din toata tara, ea fiind supranumita “mireasa din Defileul Jiului” datorita fatadei sale de un alb puternic.

Schimbarea la Fata este praznuita in fiecare an la 6 august si este o sarbatoare ceva mai noua decat celelalte praznice imparatesti. Dupa unii, ea ar fi inlocuit o veche sarbatoare pagana a zeitei Diana. Serbarea ei incepe a fi mentionata in documente din prima jumatate a secolului V.

Prin schimbarea Sa la fata, Domnul Iisus Hristos arata la ce slava ridica El in sine firea omeneasca. Parintii Bisericii ne spun ca schimbarea la fata a omului launtric este, insa, cu neputinta fara harul dumnezeiesc, care se da prin Sfintele Taine.

Diana Mitrache