Mii de nevoiasi din Lupeni au beneficiat in ultimele luni de ajutoare de urgenta acordate de primarie.
Oamenii care au avut o problema de sanatate si-au putut depune dosarele spre analiza la Biroul de Asistenta Sociala, iar dupa putin timp au si fost contactati pentru a primi banii. „De la inceputul anului, aproximativ 3000 de persoane si-au depus dosarele. Este vorba de persoane cu handicap, persoane pensionate pe caz de boala sau care au avut operatii si se deplaseaza la clinici de specialitate in alte judete, iar acum mai avem aproximativ 900 de oameni care trebuie sa-si ridice banii. Vreo 500 de ajutoare se vor plati in aceasta saptamana si restul in cealalta, iar de la 1 iunie se va relua primirea de dosare pentru cei care mai sunt in astfel de situatii”, ne-a declarat Gabriel Lungu, city manager-ul de la Lupeni.
In cele mai multe cazuri, suma pe care au primit-o cei care si-au depus dosarele a fost de 200 de lei, dar in cazuri speciale, in care beneficiarul trebuia sa faca un tratament medical mai costisitor, spre exemplu, cuantumul ajutorului a fost mai mare.
Luiza Andronache