Acuzati cã au ascuns o parte din pretentiile ridicate în fata primarului Petrilei, cu ocazia audientei de sãptãmâna trecutã, reprezentantii PNL Petrila nici nu neagã, nici nu confirmã faptul cã doresc pentru oamenii lor posturi la conducerea uneia dintre cele douã mine, mentionând cã la Petrila ”este… Jujan”, iar despre postul de city manager spun cã nu este oportun…

”Mici si ai dracului”, asa sunt catalogati liberalii Petrilei fãcându-se referire la organizatie, pentru cã membrii acesteia sunt în general oameni ”pogani”, cum spun momârlanii oamenilor voinici. În Primãria Petrila, acestia sunt mereu subiect de discutii, mai ales dupã audienta acordatã lor de primarul Pãducel.

S-a întâmplat si luni, când am aflat cã, primiti în audientã de primarul Ilie Pãducel, liberalii, pe lângã cã au cerut sã fie lãsati sã munceascã pentru oras, ar mai fi pretins, pe principiul ”îti dau- îmi dai”, postul de city manager si cel de director la mina Lonea si eventual Petrila.

”PNL e doar bãtul din viespar”

Era de crezut si nu prea ceea ce se discuta printre salariati ai primãriei. Cã postul de city manager, chiar dacã va fi ocupat prin concurs, de regulã are destinatie precisã. În acest caz – PSD. Cã mina Lonea este a PSD, se stie, se vede, iar Gheorghe Bobar si echipa sa nu vor ceda nici în ruptul capului conducerea minei. De ce nu se insistã pe mina Petrila? Acolo, director general la SÎM, care are mina în ogradã, este un liberal, Petre Drãgoescu… Plecând de la toate acestea, s-a juns la a se afirma cã pânã si postul de viceprimar

l-ar vrea liberalii. Altii, din afara primãriei, spun cã PNL Petrila nu are resursele necesare pentru toate aceste posturi si cã a bãgat doar bãtul în viespar, fiind catalogati la fel: ”mici si ai dracului”. În urmã cu mai bine de o sãptãmânã si membri ai delegatiei liberale primitã în audientã si chiar primarul Ilie Pãducel, care le-a acordat vreo orã celor cinci de la vârful PNL Petrila, nu au spus nimic despre negocieri de posturi. Negocieri directe sau indirecte…

Nu destituie oameni, ci îi iau

”La un moment dat dl. Primar a ridicat problema bugetului care este insuficient, cã se redreseazã greu, cã trebuie insistat la parlamentari pentru proiectele începute ale orasului. A fost momentul când eu am întrebat dacã în situatia unui buget cu probleme mai este necesar postul de city manager. L-am întrebat din nou dacã insistã pentru acesta. Mi-a rãspuns cã da, cã deja s-a scos postul la concurs fiind necesar pentru rezolvarea multiplelor probleme ale orasului si asta a spus-o râzând cu subînteles. Asta am vãzut eu. Am spus cã nu-si are rostul fiind vorba de cheltuieli în plus, adicã este tardiv acum…

În ce priveste mina Lonea, nu am cerut nici un post de conducere, ci cã se va merge la Bucuresti cu un plan de eficientizare, de investitii concret, plan întocmit de Petre Bãlãnesc, cel care a condus o vreme mina Lonea. Nici vorbã sã destituim oameni! Vrem doar ca mina Lonea sã devinã prioritate, pentru cã dacã aici nu se fac investitii, în urmãtorii doi ani va fi foarte gravã situatia.  În ce priveste mina Petrila, nu am luat în calcul nimic. Petrila rãmâne de discutat, dar acolo ESTE… dl. Jujan” – a declarat vicepresedintele PNL Petrila, consilier local Doinita Bãlãnesc.

I-auzi! Nu le trebuie postul de director al Petrila pentru cã este… Constantin Jujan. Se cunosc regretele profunde ale acestuia atunci când de nevoie a ales sã devinã membru PDL crezând cã la nivelul anului 2011, guvernul trecut va acorda subventiile Companiei Nationale a Huilei pentru a nu muri. Si nu le-a dat! Adicã Jujan – care a rezistat ani buni si a stat departe de politicã desi a fost curtat de toate partidele, cel mai aprig fiind tot PNl, pe vremea când director general al CNH a devenit Daniel Surulescu – a fost pãcãlit de PDL fiind nevoit sã tinã în viatã Compania fãrã nici un leu de la stat. Sã fi venit vremea rãzbunãrii si Jujan sã se lepede de PDL, care de fapt nu mai existã?

Directorul Jujan ESTE!5-1

”Pot sã vã spun doar cã postul de city-manager al Petrilei nu este oportun. În ce priveste mina Lonea, am spus cã Petre Bãlãnesc va face un plan de eficientizare, cu investitiile necesare. Nu neg cã am spus cã voi merge la ministrul energiei, Constantin Nitã… La mina Petrila ESTE Jujan director” – a rãspuns scurt presedintele PNL Petrila, Costel Avram. Am insistat pentru amãnunte, de fapt pentru a ”decodifica” personal aceste spuse, dar Avram a invocat faptul cã se aflã la o înmormântare, în zona natalã…

Dacã doi dintre liderii liberali spun cã la mina Petrila este director, iar pentru Lonea ”se va merge la ministrul Nitã” pentru investitii si eficientizare, logic cã mina Petrila le partine deja – desi C. Jujan nu are, încã, adeziune la PNL -, iar Lonea, o datã pusã solid pe picioare, cu sigurantã va fi revendicatã de salvatorii ei.

Deci, ”mici si ai dracului” nu pare a fi o aberatie.

Ileana Firtulescu