În parcurile orașului Petrila au apărut, de câteva zile, mici construcții ce adăpostesc, ca într-o vitrină din povești, cărți de citit. Sunt volume ce au plecat din biblioteca orașului și care sunt citite de cei ce poposesc pentru o vreme în parc. Totul, în urma unui proiect de dezvoltare al orașului de pe Jiul de Est.
Proiectul cu montarea acestor mici biblioteci în aer liber face parte dintr-un amplu program al orașului, în care se urmărește îmbunătățirea calității vieții. Foarte multe volume de carte au fost donate bibliotecii orășenești, iar bibliotecarea Oana Bălănescu spune că le-a pus în aceste mici biblioteci, pentru ca oricine să aibă acces la ele. „Dintotdeauna, mi-a plăcut ideea pe care am întâlnit-o în străinătate, cu cărți la liber, în parcuri, la îndemâna oamenilor. Așa am vrut și la noi, iar faptul că am primit foarte multe donații la bibliotecă, după ce oamenii au renunțat la biblioteci, au ajuns la noi”, a spus Oana Bălănescu, bibliotecară.
Căsuțele ce servesc drept mini-biblioteci au fost realizate, în parte, de copiii de la Clubul Copiilor și au fost amplasate în toate parcurile. Dar poate cea mai căutată locație este cea din apropierea azilului de bătrâni din Lonea. „Pot lua o carte acasă și o pot aduce înapoi. De exemplu, la mini-biblioteca din Brăteanu, unde căminul de bătrâni este în apropiere, noi avem contract cu ei și înainte veneau la biblioteca orășenească. Dar am dus acolo cărțile pe care știu că le vopr, iar ei au fost foarte încântați”, mai spune Oana.
Proiectul amplu, din care face parte cel cu mini-bliotecile, vizează îmbunătățirea calității vieții și tot în aceeași idee vor fi realizate 3 blocuri de locuințe, vor fi asfaltate mai multe străzi și deja, în parte, au fost dotate școlile și grădinițele cu mobilier, jocuri și jucării.
„Dacă veți merge în parcurile din orașul Petrila, de la cap de linie Lonea și până la parcul I.D Sîrbu, avem astfel de mini-biblioteci cu cărți din donațiile oamenilor. Este un proiect finanțat din fonduri europene, cu care am dotat și reorganizat biblioteca orașului și am prins și aceste mini-biblioteci”, a explicat și Vasilică Jurca, primarul orașului Petrila.
Astfel de căsuțe, frumos pictate de copiii de la Clubul Copiilor, au ajuns în parcurile din Petrila și oricine se poate duce acpolo să citească, sau, acum când e frig, poate împrumuta o carte pe care să o aducă înapoi.
Diana Mitrache