E cologiștii au obținut în instanță decizia definitivă de a opri funcționarea
microhidrocentralei de pe Taia. Dar acum sunt perfectate documentele ce vor permite funcționarea ei. Și asta, spun edilii din Petrila, ar fi în avantajul localității, care va fi scutită parțial de plata iluminatului, pentru că primesc o cotă-parte din energia produsă.
În 26 februarie 2009, la punctul 2. al ordinii de zi a ședinței Consiliului Local al orașului Petrila, a fost aprobat „Proiectul de hotărâre privind incheierea unui acord de parteneriat cu SC. HIDRO CLEAR SRL Bacău. INITIATOR PRIMAR PADUCEL ILIE” și proiectul s-a materializat în H.C.L. nr. 31/2009. Aceasta aducea cam 3.000 de lei pe lună, minim, administrației din Petrila, dar erau luni când venitul era și dublu.
Acum, microhidrocentrala construită pe râul Taia este scoasă din uz și desființată. Reprezentanții Asociației Bankwatch au dat în judecată Agenția
pentru Protecția Mediului Hunedoara, dar și
constructorul microhidrocentralei, SC Hidro Clear SRL, cerând anularea autorizației de mediu. Doar că acum producerea energiei ar putea să fie reluată. „Funcționarea hidrocentralei a fost suspendată printr-o sentință judecătorească. Din câte știu eu,
s-au făcut acum demersuri pentru obținerea autorizației de mediu și s-au făcut toate studiile pentru care au fost reclamați proprietarii. Din câte știu eu, trebuia făcut un studiu de impact, pentru că, la momentul construirii pe acel teren, nu se știa că este în zona ariilor protejate. Ulterior a intrat, iar acum s-au reluat procedurile pe mediu și, la aceast moment, au primit autorizația de mediu”, a spus Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.
Ecologiștii au reclamat vânătorii de certificate ”verzi” care, de prin 2013 au pus ochii pe acest râu de munte și și-au susținut punctul de vedere în instanță. Au motivat că nici măcar cei de la Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara nu au văzut problema captării acestei ape și chiar au hotărât să ignore contestația de la World Wildlife Fund – WWF și să refuze efectuarea studiului de evaluare adecvată impus de legislație.
Însă, primarul din Petrila s-a arătat interesat ca să pornească din nou microhidrocentrala. „Noi îi așteptăm să vină pentru autorizația de funcționare și chiar sper și îmi doresc să se intre în funcțiune,
pentru că și primăria orașului Petrila are un procent, mic, de 6%, dar este unul care, la momentul acesta, ne ajută. Pot să vă spun că până acum, acel procent îl primeam în bani, dar acum, la reautorizare, vreau să pun condiția că vreau să mergem pe acel ordin al ANRE, ce ne permite ca procentul de 6%, pe care îl avem prin această asociere să ăl putem compensa prin consum”, a mai precizat Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.
În primăvară, peste 600 de semnături au fost strânse în doar câteva zile pentru a proteja râul Taia. Biologul Călin Dejeu a lansat în martie 2022 o nouă petiție publică pentru salvarea Râului Taia.
Călin Dejeu susține că râul Taia este singurul din ”râu de munte din România care a fost eliberat din țeavă, care a fost scăpat din ghearele mafiei
microhidrocentralelor, prin intervenția justiției”.
Diana Mitrache