Toti primarii din Valea Jiului au semnat ieri, 17 iulie, un memoriu care va fi înaintat factorilor de decizie de la cel mai înalt nivel. Prin acesta se doreste lucrãrilor de constructie la drumul Câmpul lui Neag – Herculane.
„Multumesc colegilor primari din Valea Jiului cã am semnat si sustinut acest memoriu pe care o sã-l trimitem primului ministru Victor Ponta, ministrului Dezvoltãrii, Liviu Dragnea, ministrului Economiei, ministrului Turismului, doamna Grapini, presedintelui de Comisiei buget-finante din Camera Deputatilor, Dan Radu Rusanu si presedintelui comisie de buget de la Senat, senatorului Cosmin Nicula. Încercãm sã sensibilizãm toti factorii de decizie, sã se înteleagã cã dorim ca de anul viitor sã se reînceapã lucrãrile la drumul Câmpul lui Neag-Herculane, care înseamnã o alternativã destul de serioasã la mineritul Vãii Jiului. Cel putin o parte din forta de muncã poate fi preluatã asa, nu numai cu constructia drumului, ci cu punerea în valoare a potentialului nostru turistic”, a declarat Dãnut Buhãescu, primarul Orasului Uricani. Lucrãrile au ajuns la km 47, iar cei aproximativ 50 de kilometri care
s-au realizat pânã acum au fost construiti cu multe piedici. DN66 A se construieste pe amplasamentul unui vechi drum forestier. Initial, lucrãrile ar fi trebuie sã fie gata în anul 2010, dar executia a fost stopata mult timp de cãtre Garda de Mediu, dupã ce s-a descoperit ca nu existau toate aprobãrile necesare. Si, când a venit si avizul de mediul pentru ultimul tronson care mai trebuia executat, emis de Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Craiova la începutul anului trecut, nu s-au mai gãsit banii. Acum mai este de fãcut portiunea cea mai grea de 22 de km într-o zonã unde este o prãpastie lângã drum de circa 100 de metri. Lucrãrile trebuie începute în cel mult doi ani de la data eliberarii avizului. De-a lungului timpului, pentru încetarea constructiei drumului, aici au protestat mai multi activisti, printre care si cei de la Agentul Green, care au invocat faptul ca astfel se distruge ultima pãdure virginã din Europa. Însã, una peste alta, acum, când existã toate avizele, nu sunt bani, cel putin asa au rãspuns oficialii de la Bucuresti la nenumãratele adreese trimise de primãria Uricani. „Stiti ce se întâmplã?! Oamenii ne-au pus în functiile de primari si am sustinut Guvernul nu ca sã nu spunem nimic sau sã cerem ceva, ca sã nu-i deranjãm pe cei de sus. Dimpotrivã! Sunt acolo guvernanti din partidele noastre, iar oamenii au avut încredere în noi si în ei si ca urmare, trebuie sã cerem”, a mai afirmat Buhãescu.
Luiza Andronache