Vaccinurile antigripale din acest an încep să ajungă la medicii de familie. Este vorba despre cele destinate persoanelor cu risc maxim, iar fiecare medic a făcut deja o listă cu bolnavii care ar trebui să se vaccineze. DSP Hunedoara a început repartizarea dozelor de vaccin la medicii de familie. Sunt sute de doze care pleacă spre aceștia și, potrivit inspectorilor de sănătate, aceasta este doar prima tranșă din toate câte vor sosi până la mijlocul lunii decembrie.
„Noi am primit 8.400 de doze pe 19 octombrie. Se distribuie câte 30, 40 de bucăți, în funcție de numărul de pacienți ai fiecărui medic. De marți, vor fi distribuite și în Valea Jiului. Ele vor veni în tranșe și urmează chiar în zilele următoare să mai primim alte 8.400 de doze. În noiembrie vor fi repartizate alte 7.200 de doze de la minister, undeva prin 16, iar pe 29, alte 8.200 doze, iar in 10 decembrie, încă 9.100 de doze”, a spus Delia Bâda, purtător de cuvânt DSP Hunedoara.
Medicii de familie au spus că era bine să ajungă chiar mai devreme, însă, acum este un moment în care se pot vaccina cei din grupele de risc. Ar trebui să o facă bolnavii cronic, copiii și bătrânii, pentru că astfel nu vor face complicații în eventualitatea în care ar contacta și noul coronavirus.
„Urmează să primim și noi pentru categoriile de risc. Altă dată, am primit în noiembrie, deci nu e târziu. Sigur, poate că era mai bine la mijlocul lui octombrie, sau la începutul lunii octombrie, dar dacă vin acum ar fi bine”, a afirmat dr. Constantin Gheorghiu, medic de familie.
Medicii spun că e greu să deosebească virozele de gripă și de îmbolnăvirea cu noul coronavirus, mai ales că deja avem mulți bolnavi care au ajuns chiar în cabinetele medicilor de familie, deși ar fi trebuit să cheme salvarea.
„Au început virozele și e foarte greu să ne dăm seama dacă e gripă sau COVID -19. Avem din ce în ce mai multe cazuri confirmate și DSP-urile lucrează la cote maxime. Nu mai zic de salvări, centrele de COVID din spitale. Dar crește mereu numărul cazurilor. Pacienții care au simptome ar fi bine ne contacteze telefonic și medicul le va spune ce tratament să ia, cât timp și dacă apar simptome să se adreseze la 112. Nu primim pacienții în cabinet, pentru că există un mare risc să închidem cabinetul”, arată medicul de familie din Petroșani.
Numai luni au fost raportate în județul Hunedoara 51 de noi cazuri de îmbolnăvire cu COVID. Sunt, însă, și cazuiri grave, iar vaccinarea antigripală, spune medicii de familie, ar reduce complicațiile, așa încât diabeticii, cardiacii, obezii și cei cu boli incurabile ar trebui să se adreseze medicului de familie.
Diana Mitrache