Un medic veterinar, funcționar public în cadrul D.S.V.S.A. Brăila, a intrat în vizorul polițiștilor Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, după ce în urma unui control pe ruta E673 la mijloacele de transport animale vii s-au stabilit mai multe nereguli privind o autoutilitară de transport animale vii aparținând unei societăți cu domiciliul fiscal în municipiul Brăila.
În fapt, în urma controlului documentelor și a verificărilor efectuate la fața locului s-a constatat că, medicul veterinar oficial, în calitatea sa de funcționar public în cadrul D.S.V.S.A. Brăila la data de 20.07.2023, în timp ce se afla pe raza localității Însurăței, județul Brăila, a emis 18 certificate TRACES fără a verifica documentele de identitate ale animalelor în sensul că, nu a verificat dacă tratamentele de deparazitare internă și externă a animalelor nu au fost efectuate la momentul întocmirii certificatelor TRACES, tratamentele de deparazitare fiind consemnate a fi efectuate ulterior momentului emiterii certificatelor TRACES.
“Având în vedere cele de mai sus, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, constând în aceea că, medicul veterinar în calitatea sa de funcționar public în cadrul D.S.V.S.A. Brăila, la data de 20.07.2023, în timp ce se afla pe raza localității Însurăței, județul Brăila, cu ocazia întocmirii a 18 înscrisuri oficiale (certificate TRACES) a atestat faptul că animalele îndeplinesc condițiile legale privind exportul însă, în realitate la data și ora întocmirii certificatelor TRACES animalele nu aveau efectuate deparazitările interne și externe. Totodată, în certificatele Traces, partea a II – a, medicul veterinar a certificat faptul că animalele au fost tratate împotriva Echinococcus Multilocularis (deparazitare internă), însă, conform pașapoartelor animalelor, acest tratament nu era efectuat la data și ora întocmirii certificatelor Traces”, declară Carla Strujan, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.
De asemenea, cu ocazia controlului s-a constatat faptul că, același medic veterinar și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu prin faptul că nu a observat că, autoutilitara care transporta animalele nu deținea autorizație sanitar veterinar valabilă pentru transport
animale vii și nu a verificat corespunzător animalul din specia canină identificat prin două microcipuri implantate înainte de a emite certificatul TRACES care atestă faptul că este apt de export. Din verificări reiese că, din culpă, medicul veterinar nu ar fi verificat corespunzător aspectele precizate anterior, astfel că transportul animalelor s-a efectuat fără a respecta legislația sanitar veterinară în vigoare, ocazie cu care asociația a fost prejudiciată, fiind sancționată contravențional cu suma de 12.000 lei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu.