Dincolo de pretul prea mic de vânzare a huilei energetice, chestiune în totalã contradictie cu legislatia europeanã, dar pentru care chiar ministeriabilii care limiteazã pretul de vânzare pot fi trasi la rãspundere, Compania Nationalã a Huilei Petrosani nu stie ce sã facã, încã, cu putinii bani de care dispune.
În lipsa unei subventii acordate de la stat, asa cum se întâmpla cu câtiva ani în urmã, CNH trebuie sã se descurce doar cu banii obtinuti din vânzarea productiei de cãrbune. Dar chiar si asa, banii mai scapã printre degetele larg deschise ale celor care conduc destinele minerilor din Valea Jiului. Unele dintre aceste aspecte au fost scoase la ivealã de un control fãcut la CNH de Curtea de Conturi si ale cãrui rezultate au fost fãcute publice de MECMA. Astfel, potrivit raportului, CNH ar fi majorat nejustificat cheltuielile de exploatare cu suma de 486.620 de lei, reprezentând servicii de spãlare a echipamentelor, neefectuate în realitate. „La aceste sume se adaugã penalitãti în sumã estimatã de 42.689 lei, conform prevederilor din contract”, se spune într-un comunicat dat publicitãtii de Ministerul Economiei. De asemenea, alte 446. 787 lei s-au dus pentru servicii de curãtenie neefectuate, sumã majoratã cu penalitãtile estimate la 49. 241 de lei, calculate conform contractului. Si nu sunt singurele cheltuieli haotice ale unei Companii aflate în derivã, dar sunt cele mai substantiale conform controlului care vizeazã perioada 2009 – 2011, atunci când Ministerul Economiei era condus de Adriean Videanu, Ion Ariton sau Lucian Bode.
Aproximativ 121 de milioane de euro este suma cu care Compania Nationalã a Huilei Petrosani a fost devalizatã în numai doi ani, prin vânzarea, la pret nereal, a huilei energetice extrase din Valea Jiului. Problema este cã tocmai MEC limiteazã acest pret de vânzare.
Ministerul a îngenuncheat Compania
Cea mai mare gaurã din bugetul Companiei a fost creatã, însã, prin limitarea pretului de vânzare a huilei energetice cãtre termocentralele benefciiare, Mintia si Paroseni. Controlul a stabilit cã s-au înregistrat pierderi de 543,7 milioane lei (121 milioane euro) din cauzã cã CNH a vândut cãrbunele la preturi mai mici decât costul de productie. Potrivit unui comunicat al MEC, controlul a relevat “nerealizarea de venituri în sumã de 543,7 milioane de lei, ca urmare a contractãrii si livrãrii cãrbunelui la un pret mai mic decât pretul de cost al exploatãrilor miniere. Huila extrasã din Valea Jiului merge cãtre termocentralele Mintia si Paroseni, care se aflã, de asemenea, în subordinea Ministerului Economiei si Comertului si care au achizitionat si huilã de import la un pret net superior fatã de cãrbunele autohton. Oficialii MEC aratã cã pentru huila importatã a fost estimat un pret de 85 lei/gigacalorie, respectiv 289-323 lei/tonã, în timp ce CNH a vândut cãrbunele în perioada 2009-2011 la pretul de 204-247 lei/tonã cãtre Termocentrala Paroseni, si cu 185-247 lei/tonã la Termocentrala Mintia, asta în timp ce – spun cei de la MEC – Uniunea Europeanã interzice vânzarea huilei la un pret inferior tarifului din alte tãri.
De precizat, însã, cã problema pretului la huilã este principalul subiect al discutiilor dintre sindicate si oficialii MEC de ani de zile si a fost ridicatã si de conducerea Companiei Nationale a Huilei Petrosani. Acestia au cerut în repetate rânduri majorarea pretului de vânzare, mai ales dupã eliminarea subventiei acordate de la bugetul de stat. Practic, CNH trãieste doar din veniturile proprii, realizate din vânzarea cãrbunelui, iar pretul este mult mai mic decât costurile reale de productie. „De prin anul 2000 am cerut majorarea pretului la huilã, dar pretul de cost niciodatã nu a fost egal cu cel de productie. Eu, permanent am solicitat ca pretul real sã fie cel de extractie. Cu sigurantã, acest pret de vânzare îl stabileste ministerul Economiei”, a declarat Zoltan Lacatas, liderul Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului. Acesta a subliniat faptul cã pretul de vânzare este extrem de important, pentru cã reprezintã singurul venit al CNH, iar dupã ce se achitã salariile cãtre angajati mai rãmân foarte putini bani pentru investitii. În aceste conditii, nu se mai poate vorbi nici despre siguranta personalului la locul de muncã si nici de cea a zãcãmântului, dar nici de competitivitate pe plan european.
Carmen Cosman
