Candidații de la uman, înscriși la examenul național, au susținut proba la Istorie, iar cei de la real la Matematică. La ieșirea din examen, însă, se pare că optimismul a primat și toți au spus că  s-au descurcat.

Dacă la matematică, fiecare a scris ce a știut, la istorie, tinerii abslvenți au avut subiecte legate de
istoria postbelică a
Europei. Potrivit edu.ro, absolvenții de liceu au primit la subiectul I două texte suport, din Epoca postbelică: o istorie a Europei de după 1945 și altul din Drumul spre iad. Europa, 1914-1949.
La Subiectul al II-lea, elevii au primit ca text suport un fragment din Marea istorie ilustrată a României și a Republicii Moldova, iar la Subiectul 3, absolvenții de liceu au avut de elaborat un text despre evoluția spațiului românesc în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea și în primele două decenii ale secolului al XX-lea.
„A fost ok. Am dat
istorie și a căzut Statul român modern. Sper să iau o notă de tercere”, a spus primul elev care a ieșit din examen la Colegiuul Carmen Sylva din Petroșani.
„A fost bine. Am dat istorie și au fost subiecte destul de simple. Sper să iau peste 8,00”, a spus un altul.
„Am dat matematică. A fost destul de accesibile subiectele. Sper să iau peste 8,00”
„A fost destul de ușor . Sper să iau poate 7, sau 8,00. Subiectele accesibile, m-am descurcat”, a mai spus și o elevă.
„Matematică am dat. Au fost subiecte ușoare, dar și complicate, că a trebui să ne cam gândim mai mult. Dar eu m-am descurcat”, a fost concluzia unui alt absolvent
Proba obligatorie a
profilului înseamnă că elevii de la profilurile real, militar, tehnologic, pedagogic
(educatoare-învățător) și științele naturii dau examen la matematică, iar cei de la uman și liceele vocaționale dau la istorie.
La această probă, în județul Hunedoara, au fost înscriși 2204 absolvenți, iar 61 dintre ei au lipsit, în timp ce unul a fost
eliminat.
În 22 iunie urmează Proba la alegere a profilului și specializării, iar în data de 23 iunie, la Limba și
literatura maternă.
Diana Mitrache