Maşină lovită de tren la Orăştie

Un bărbat a scăpat ca prin minune după ce a fost lovit de tren la o trecere de nivel cu calea ferată, perfect semnalizată, în Orăştie.  Se pare că omul nu a observat  semnalele barierei şi a trecut, moment în care a fost lovit cu putere de tren.
„Nu a avut nevoie de îngrijiri medicale şi a ieşit din maşină imediat după  producerea accidentului”, au spus  martorii accidentului.  Maşina, însă, a fost  puternic lovită de tren şi şoferul s–a ales doar cu o sperietură zdravănă.  Echipajul de prim ajutor care a sosit imediat la faţa locului a constatat că omul este bine şi nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.  Din primele date, se pare că şoferul nu a observat semnalele barierei şi a reuşit să intre în zona liniei de cale ferată, partea din faţă a maşinii fiind serios avariată în urma impactului.  Un singur tren de călători a fost afectat, pentru că a fost nevoit să întârzie din cauza accidentului. Vorbim despre trenul Cluj Napoca – Simeria care a avut o întârziere de câteva minute.
Diana Mitrache