Furtuna care s-a iscat în jurul orei 18,00 în Valea Jiului a creat panică în mai multe localități și vântul puternic a smuls acoperișul unui bloc la Lupeni. Acolo, ansamblul de lemne și table s-a prăbușit pe strada Parângului la blocul A7, iar jos a distrus o mașină care se afla în parcare. Cristian Baleia, comandantul Detașamentului de Pompieri de la Petroșani spune că la fața locului s-au deplasat pompierii pentru a reuși să scoată mașina de sub acoperișul prăbușit și că nu sunt victime, doar pagube materiale. Tot din cauza vântului a fost smuls și s-a prăbușit pe stradă și un stâlp de curent.

Și o echipă de primăria din Lupeni s-a deplasat la locul în care a fost smuls acoperișul și acum se fac verificări în teren pentru a vedea dacă mai sunt și alte pagube.” Ca urmare a pagubelor provocate de ploaia torentială si vijelia care a avut loc în urmă cu puțin timp la Lupeni, la ora 20,00 se va întruni Comitetul Local pentru Situatii de Urgență pentru a lua toate măsurile care se impun in vederea inlăturării efectelor acestora”, declară primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.

 

Diana Mitrache
Sursa foto jurnalist Angella Dumitrașcu