Începand de joi seara, masca ar putea fi obligatorie în județul Hunedoara, chiar și în aer liber. Decizia vine după ce sunt foarte multe cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus și instituția Prefectului de Hunedoara, împreună cu reprezentanții DSP, spun că așteaptă doar ca Guvernul să coboare pragul de la 3 la 1,5 la mia de locuitori.
Potrivit Instituției Prefectului „Se instituie obligativitatea de purtare a măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani. Este vorba despre spațiile publice deschise, cum sunt piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane, etc.), zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 m de intrarea în perimetrul școlii în localitățile din județul Hunedoara”I
ncidența pe județ este 2,49 la mia de locuitori și asta înseamnă că, de joi, după ședința de Guvern, va fi obligatorie masca în toate spațiile deschise, indiferent în ce localitate ne aflăm. Asta pentru că va fi coborât nivelul, de la 3 la mia de locuitori, la 1,5 la mie.
În localitățile în care portul măștii de protecție este obligatoriu în spațiile deschise (localitățile prevăzute în anexa 3), este permisă înlăturarea acesteia pentru perioade scurte de timp în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât și pentru desfășurarea activităților sportive individuale sau altor asemenea activități, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal și la minim 2 metri față de alte persoane.
Prefectul Călin-Petru Marian a solicitat să fie acordată o atenție specială monitorizării în timp real a situației privind numărul de paturi din spitalele „COVID” și „NON COVID” din județul Hunedoara.
De asemenea, având în vedere creșterea incidenței la nivel de județ a numărului de cazuri pozitive raportat la 1000 de locuitori, prefectul județului a precizat că este foarte important ca numărul acțiunilor de prevenire și al controalelor privind respectarea măsurilor de protecție să crească, mai ales în piețe, târguri, mijloace de transport public și în apropierea școlilor.
Diana Mitrache